Salariaţii au protestat ieri, cerând ca salariile restante din august să le fie plătite Sursa: AGERPRES
Ieri, circa 500 de muncitori au venit pe platforma combinatului de la Vâlcea. Protestatarii spuneau că vor veni în fiecare zi, până se lămuresc: combinatul se inchide sau producţia va fi repornită.
N-au curent electric din cauza datoriilor, iar salariile şi tichetele de masă sunt restante cu o lună. Potrivit lui Corneliu Cernev, reprezentantul salariaţilor, după o discuţie cu directorul companiei, Radu Olaru, s-a găsit o soluţie de deblocare a unor bani din bancă pentru a se achita avansul pe august şi tichetele de masă pe iulie.
După luarea acestei decizii, după aproape patru ore de proteste, oamenii s-au întors în secţii. Au spus că vor veni în fiecare dimineaţă până la remedierea situaţiei. Ulterior, pe platformă şi-a făcut apariţia un grup de circa 15 persoane, care purtau pancarte împotriva lui Diaconescu.
"Banii sau puşcăria", "Oltchim nu-i OTV", "Ponta nu ceda". Au fost recunoscuţi de salariaţii de la Oltchim care spun că sunt impostori plătiţi să spargă greva. Se fac cercetări pentru a se stabili cine i-a trimis, cine sunt şi cine i-a plătit.
Guvernul "ia măsuri"
Deşi nu s-a încheiat termenul până la care Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de 54,8% din acţiunile Oltchim, trebuie să vină cu banii, încercarea de privatizare a Oltchim este considerată deja un eşec. Guvernul a vrut cu orice preţ să anunţe un câştigător, chiar dacă Fondul Monetar Internaţional nu a impus acest lucru.
Motivul pentru care Guvernul nu a ţinut cont de recomandarea FMI este greu de înţeles. Ieri, nervii premierului s-au îndreptat împotriva celui care a susţinut licitaţia, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI): "Domnul Vulpescu să facă bine să explice foarte clar şi să vorbească mai puţin. Dacă poate,