Până să revină în Ghencea sau să joace pe noua „Arenă Naţională”, Gigi Becali mută echipa în oraşele din provincie, unde se bucură de adevărate băi de mulţime. Steaua uimeşte Europa. Roş-albaştrii au disputat primele două meciuri din campionat, de acasă, în două oraşe diferite, iar pentru partida din Liga Europa se deplasează la Cluj.
Roş-albaştrii au un start bun de sezon în ceea ce priveşte meciurile de pe teren propriu. Atât că partidele de „acasă" nu mai se joacă în Ghencea, pe stadionul pe care „militarii" au făcut istorie. Steaua a învins cu 4-0 pe Mioveni, la Constanţa, şi cu 2-1 pe „U" Cluj, la Ploieşti. Iar pelerinajul echipei patronate de Becali nu se opreşte aici.
Pentru meciul din Liga Europa, cu ŢSKA Sofia, de joi, steliştii au închiriat arena rivalilor de la CFR Cluj, „Dr. Constantin Rădulescu". Gigi Becali s-a arătat încântat de modul în care oamenii din provincie îl tratează pe el, dar şi de faptul că, în afara Capitalei, jucătorii sunt încurajaţi de suporteri, şi nu contestaţi, ca în Ghencea. „Ei sunt adevăraţii suporteri ai echipei, nu huliganii de la peluze. Mie îmi place ca fanii să se manifeste ca-n Anglia. Click pe foto pentru a vedea stadioanele pe care va juca Staua
Mi-ar plăcea să cânte galeria, dar noi am pierdut campionatul în trecut din cauza huliganilor. Aşa că gata! Eu îi rog pe cei din peluze să stea acasă, în faţa televizorului, şi să lase echipa în pace. Nu am nevoie de ei", a punctat finanţatorul roş-albaştrilor.
Urmează Buzău, Piteşti şi Timişoara
Dacă mutarea pe stadionul proaspăt construit în locul fostei arene „Lia Manoliu" nu se va face mai repede, Gigi este hotărât să ducă echipa şi în alte colţuri ale ţării. Primul oraş de pe listă este Timişoara, însă patronul lui Poli, Marian Iancu, l-a avertizat că oamenii din Banat sunt formaţi „anti-Bucureşti". Mai departe, Becali şi-ar dori ca Steaua