Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meciuri-şoc

Publicat in Jurnalul, vineri 17 decembrie 2010 ·

Foto: Phil Noble / Reuters Principalele campionate de fotbal din Europa programează în acest week-end câteva meciuri-şoc, capete de afiş fiind derby-urile Chelsea – Manchester United, AC Milan – AS Roma şi Marseille – Lyon. În Anglia, este de urmărit în ce măsură Chel­sea, aflată în picaj liber, fiind fără victorie în ultimele cinci etape, va reuşi să-i ţină piept unui MU care, după victoria cu Arsenal, a preluat şefia. În Italia, faptul că Roma este una dintre echipele de top ale campionatului îi interesează prea puţin pe cei de la Milan, care vor să-şi consolideze po­ziţia de lideri. În fine, într-un campionat extrem de echilibrat, cum este cel al Franţei, Marseille şi Lyon ştiu că orice pas greşit ar putea cântări decisiv la final. Cel puţin la fel de in­teresante se anunţă a fi şi parti­dele: Españyol – FC Barcelona, Real Madrid – Sevilla şi Stuttgart – Ba­yern.

Extrafotbal

Vineri 2:00 (Dolce Sport) Baschet – NBA: New York Knicks – Miami Heat; 11:30 (Eu­rosport) Schi alpin – CM, Val d’Ise­re: Feminin, Super G; 13:15 (Eurosport 2) Schi alpin – CM, Val Gardena: Masculin, Super G; 15:00 (Eurosport) Sărituri cu schiu­rile – CM, Engelberg – DT 137, ca­lificări; 17:00 (Eurosport) Înot – CM în bazin scurt, Dubai – Etapa a 3-a

Sâmbătă 12:30 (Digi Sport Plus) Volei masculin – Superliga Naţională: CSM Bucureşti – Remat Zalău; 18:00 (Digi Sport Plus) Polo – Lent Trophy: CSM Digi Oradea – Rari Nantes; 11:30 (Euro­sport) Schi alpin – CM, Val d’Ise­re: Feminin, coborâre; 13:30 (Eu­ro­sport) Schi alpin – CM, Val Gardena: Masculin, coborâre; 14:45 (Eurosport) Sărituri cu schiurile – CM, Engelberg – DT 137; 15:30 (TVR 1/TVR 2) Handbal feminin – CE: semifinala 1; 17:30 (Eurosport) Înot – CM în bazin scurt, Dubai: Etapa a 4-a; 18:00 (TVR 1/TVR 2) Handbal feminin – CE: semifinala 2; 18:00 (TVR 3) Baschet Masculin – Divizia A: Steaua Turabo – U Mo­bitelco C

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 2 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cum vrea Bode să ne aducă în dictatură

NapocaNews acum 50 minute
PL-X nr 776/2023 acesta este numărul propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul ordinii și siguranței publice. Propunerea legislativă a venit din partea a 12 deputați PNL în frunte cu inteligentul electr

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 2 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum 58 minute
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 3 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°