Nicolae Manolescu argumenta la un moment dat foarte frumos de ce e bine să citeşti: fiecare dintre noi nu poate trăi decât propria viaţă, dar, prin lectură, poate să aibă acces şi la experienţele altor vieţi. Citind, deci, îţi multiplici viaţa, ţi-o îmbogăţeşti cu alte existenţe la care altfel nu ai avea acces.
Dincolo de superba pledoarie pentru lectură a lui Manolescu, cred că citim şi din motive mult mai banale, dar deloc de dispreţuit. Nu ar fi stânjenitor ca într-o discuţie în care se face o referire la Emma Bovary sau la Prinţul Mîşkin să nu ştii ce reprezintă aceste personaje, ce istorie se află în spatele lor? Desigur, poţi să trăieşti şi fără să fi auzit de ele, aşa cum poţi s-o duci bine mersi şi fără să ştii că Parisul e capitala Franţei. Dar oare vrei să duci o existenţă la un asemenea nivel?
În plus, lectura are şi ceva inefabil, ceva care nu poate fi explicat raţional. Îţi place să citeşti pentru că, pur şi simplu, îţi place. O carte te face să te simţi bine. De ce îţi place o anumită muzică (fie că e pop, simfonică, rock sau populară)? E greu să răspunzi la o astfel de întrebare. Poate pentru că rezonează cu ceva din tine.
Sau poate că funcţionează atracţia jocului. O carte îţi oferă structuri de linii punctate şi te invită să uneşti punctele şi să colorezi ansamblul. Cu alte cuvinte, să recompui, cu datele pe care le ai, cu imaginaţia ta, realitatea acelei cărţi. Aşa cum unii sunt pasionaţi să completeze căsuţele integramelor, altora le place să recompună lumile cărţilor. Oricum ar fi, lectura poate crea dependenţă. Este însă una care-ţi aduce numai beneficii.
Cezar Paul-Bădescu este editor "Adevărul"
