Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criminali şi criminalişti în halate albe

Publicat in Viata Medicala, marți 20 august 2013 ·

Pentru profesia medicală, cele mai mari ameninţări nu vin, aşa cum s-ar crede, din afara ei. Nu finanţarea deficitară (medicina românească este exemplul încă viu, în acest sens) şi nici lipsa de respect din partea societăţii dau loviturile cele mai puternice practicii medicale, ci cazurile în care tocmai cei puşi să ocrotească sănătatea devin principalii ei duşmani. Avem şi în România exemple de malpraxis flagrant, finalizate prin condamnări penale sau doar civile, cu pierderea dreptului de liberă practică. Şi sperăm să nu avem niciodată vreun exemplu precum cel al spaniolului Juan Maeso. Despre ce este vorba? În 2007, tribunalul provinciei Valencia îl condamna la 1.933 de ani de închisoare pe medicul anestezist Juan Maeso. În deceniul 1988–1997, acesta a infectat cu virusul hepatitic C nu mai puţin de 275 de persoane, prin obiceiul său de a-şi injecta o parte din doza de morfină destinată pacienţilor (care sufereau diverse intervenţii chirurgicale), fără a schimba apoi acul sau seringa, atunci când le administra analgezicul. Combinaţia adicţie/infecţie cu HCV la medicul anestezist avea să fie letală pentru patru dintre pacienţi, decedaţi prin consecinţele infecţiei, la data pronunţării sentinţei. Devine irelevant faptul că fostul anestezist a fost condamnat la plata unor despăgubiri record, de 500.000 de euro pentru fiecare din victimele sale. La fel de irelevant ca faptul că legea spaniolă nu permite pedepse cu închisoarea mai lungi de 20 de ani, deci cele aproape două milenii decise de judecători se reduc la doar 1%. Şi asta dacă nu o fi şi anestezistul spaniol vreun scriitor nedescoperit sau cine ştie ce alt gen de model pentru deţinuţi, ieşind astfel înainte de termen, cum se întâmplă pe la noi. Relevant însă, pentru acest caz, este faptul că medicina – printr-o combinaţie inteligentă de epidemiologie, genomică, medicină legală şi modele matemati

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea va continua la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 44 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Autocarul campionilor, unul descoperit, a plecat de la Arena Naţională. Pe autocar se

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 3 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 3 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 4 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 10 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 8 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 4 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°