Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a fost eliberat din funcţie, începând de luni, potrivit unui decret semnat, vineri, de preşedintele Traian Băsescu.
Decretul a fost semnat vineri şi publicat luni în Monitorul Oficial.
Data eliberării din funcţie este 9 iulie.
Sebastian Lăzăroiu fusese numit consilier al preşedintelui Băsescu în 14 iunie.
Traian Băsescu a semnat, joi, decretul privind eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Ştefan Deaconu, din 25 iulie.