Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MAI IEFTIN DE ATÂT NU GÃSEŞTI: Vinde cartofii cu 20 de bani kilogramul!

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 9 mai 2012 ·

I-a pus Dumnezeu mâna-n cap de i-a dat recoltă bogată, dar nu i-a dat şi clienţi din plin, aşa că un producător din Zărneşti a ales să-şi vândă marfa – cartofii – cu 20 de bani kilogramul, în drum. Şi are marfă, nu glumă – 600 de tone.

Ce mai faci în ziua de azi cu 20 de bani? Ai crede că nimic, când, de fapt, îţi poţi lua un kilogram de cartofi. Acesta este preţul cu care-şi vinde marfa un producător zărneştean, Ferenc Cinori, pe drumul care leagă Râşnovul de Bran. Omul a investit anul trecut 30.000 de lei în cultura de cartofi şi nu a avut de ce să se plângă de rod. A obţinut în jur de 800 de tone de cartofi – cea mai bogată recoltă din ultimii 40 de ani. Totuşi, în trei luni, a vândut doar în jur de 200. În gospodărie i-au mai rămas vreo 600 de tone, dar clienţii nu prea l-au căutat, astfel că omului risca să i se strice recolta în beci. Aşa că a încărcat sacii de cartofi în maşină şi a ieşit în drum să vândă cu 20 de bani kilogramul de cartofi. Zărneşteanul spune clar că anul acesta a ieşit pe minus, cu toată recolta bogată ce a avut-o. „Am rămas cam cu mulţi cartofi, din cauză că s-a băgat de dincolo, din străinătate, şi am rămas cu mulţi cartofi. Cheltuielile nu ni le scoatem, dar asta e, într-un an câştigăm, într-un an pierdem, asta e”, spune bărbatul.

10 bani pentru clienţii fideli

Pierderea lui însă este câştigul braşovenilor, pe care îi costă totuşi benzina până la punctul de vânzare. Pentru clienţii care cumpără mai mult, zărneşteanul este dispus să mai lase din preţ, până la 10 bani kilogramul. Cam cât o cutie de chibrituri, dacă stai bine să te gândeşti. Dacă nu va reuşi nici aşa să-şi vândă marfa, mai în glumă, mai în serios, omul spune că va da cartofii “prin vecini”, sau la “ajutoare”. “Îi vindem pân la urmă, n-avem ce să facem cu ei, dacă nu, la ajutoare, vedem noi”.

Anul trecut a fost mai bine, îşi aminteşte z

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 2 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 9 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 3 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 6 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 11 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°