Sunt nevăzători, şi asta nu contează. Tania şi Paul Bucur sunt oamenii care s-au simţit, s-au plăcut, iar anul ăsta, pe 14 februarie, s-au căsătorit. Povestea lor ar începe frumos spusă de la coadă. Frumos înseamnă pentru doi oameni care nu văd - copil sănătos şi jucăuş, dragoste şi un serviciu. Sursa: Arhiva personală

Muncesc şi se bucură de viaţă şi de fetiţa lor, de aproape un an, ca orice familie în grija căreia cad păcatele dulci ale vieţuirii: nesomn, educaţia celui mic, umblat de colo-colo, muncă şi, acasă, iarăşi treabă.

Paul şi Tania Bucur au învins, dacă se poate spune că e o biruinţă, orice prejudecată legată de nevăzători: au învăţat, au făcut chiar şi o facultate, iar când dragostea le-a dat suficientă voie, s-au căsătorit. Ea în rochie albă cu un bucheţel de trandafiri, el fericit că, pe lângă mire, era şi tată. Amândoi spun că te poţi îndrăgosti nebuneşte şi fără să vezi nimic în faţa ochilor. Ea dorea ca el să fie „un om bun, înalt şi fără burtă”, el - „o femeie frumoasă şi o mamă bună”.

Primul buchet de flori

Tania are acum 31 de ani şi este din Bucureşti. S-a născut fără vedere. Era firavă, „cât o mână de om”, cum îi place să-şi spună şi acum, când nu duce pe picioare mai mult de 45 de kilograme. Părinţii au dorit-o numaidecât şi, pentru că a fost primul născut al casei, au iubit-o ca pe ochii din cap şi, mai târziu, i-au făcut şi o soră, sănătoasă tun.

Tania a făcut şcoala specială pentru nevăzători la Buzău, locul în care l-a cunoscut şi pe soţul ei, Paul. „E ca o telenovelă bună. Aveam, cred, 17 ani, şi Paul era prietenul bun al iubitului meu de atunci, nevăzător şi el. Paul îl ajuta să vină la mine, îl aducea, stătea cu noi, dar atunci nu era nimic.

Tot de la Paul am primit şi un buchet de flori, pentru prima oară în viaţa mea, chiar dacă iubitul meu de atunci trebuia