Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raiffeisen: Clientii corporate ne ridica inca semne de intrebare

Publicat in Ziarul Financiar, luni 8 martie 2010 ·

Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank, a saptea banca de pe piata locala dupa active, este ingrjorat mai degraba de restantele care ar putea fi acumulate de companii decat de problemele clientilor individuali la plata ratelor.

"In timp ce pe segmentul persoanelor fizice riscul este relativ stabil si predictibil, chiar daca ne asteptam ca rata somajului sa creasca in continuare, un semn de intrebare ar putea aparea pe segmentul clientilor corporate, unde sumele sunt mai mari si unde nu se pot face restructurari la nesfarsit", a declarat pentru ZF Van Groningen.

Expunerea bancilor din creditele acordate persoanelor juridice este de aproximativ 129 miliarde lei (32 miliarde euro).

La nivelul pietei, credite clasificate ca "pierdere", adica provizionate cu 100%, se ridica la 22,8 miliarde lei (5,7 miliarde euro), potrivit datelor BNR pentru sfarsitul anului trecut.

Cu un an in urma, in ianuarie 2009, creditele care erau intrau in categoria "pierdere" aveau o valoare mai mica decat jumatate din nivelul inregistrat in decembrie, respectiv 10,3 miliarde lei (2,4 miliarde euro). Cu toate acestea, presedintele Raiffeisen spune ca banca nu a executat silit decat 30 de companii, raportat la un portofoliu de mii de clienti persoane juridice.

Avand in vedere ca in 2009 multe firme au apelat la garantiile Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri pentru imprumuturile bancare in conditiile in care activele imobiliare s-au devalorizat puternic, in mediul de afaceri a aparut intrebarea daca nu cumva acestea vor putea fi executate mult mai usor. Fondul de Garantare plateste bancii in termen de maximum 15 zile creditul nerambursat in cazul in care firma intra in default, in schimbul unui comision platit de firma Fondului. Pe de alta parte, procedura de executare a unui teren sau imobil este mai indelungata, iar bancile sunt ma

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 2 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum 19 minute
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum o ora
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Cele nouă țări europene care nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT de ziua homofobiei. În ce categorie este România

Ziare.com acum 45 minute
Nouă state ale Uniunii Europene nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Cele nouă țări sunt: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ital

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum 15 minute
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Naufragiul de la Sf.Gheorghe. Elicopter al Forţelor Aeriene Române, în misiune de căutare pe mare

Mediafax acum 47 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că „la solicitarea Autorităţii Navale Române, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziţie, în regim de urgenţă, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităţilor române de

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 32 minute
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Primăria din Sibiu anunţă că Turnul Sfatului este închis şi nu va mai putea fi vizitat în Noaptea Muzeelor

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Primăriei municipiului Sibiu au anunţat că Turnul Sfatului nu va mai putea fi vizitat în „Noaptea Muzeelor”, deoarece a fost închis, vineri seară, pentru că un element de la un geam a fost deteriorat din cauza vântului foarte puternic

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°