Mimetism
Dacă motanul cărturar
(ceea ce nu-i un lucru rar,
de vreme ce, în călimară-şi
poate vîrî oricînd şi iarăşi
ditamai coada şi, cu ea,
să scrie, pe-orice coală vrea,
cu stropi şi dungi de-abecedar),
dacă motanul, aşadar,
se cheamă Murr, Motanul Murr,
cu blană moale de samur,
şi cu ocheţi,
pe ochi, cocheţi,
torcînd cu gîndul la Mismis
care-i apare şi în vis,
dar nu-i aude,-adesea, plînsu’;
motanul, deci, al cărui aer
aduce mult cu-al lui stăpîn-su
(în macferlanu-i Biedermaier
şi, în repaos, lîngă dînsu’,
pentru cînd iese să-şi ia prînzu’,
un beţişor de promenadă
cu cioc de pasăre de pradă, –
bun nu doar să-l învîrţi prin aer,
cochet, dar şi în caz de-ncaier),
stăpîn-su, aşadar, ce parcă
s-ar apuca, şi el, să toarcă,
semiadormit cu cloroform
sub impozantu-i haut de forme,
şi cu un ornic cu brăţară,
pe masă (care,-ntr-altă ţară
şi-alt ev, avea să-i fie,-n dar,
dat lui Santos-Dumont de dl
Cartier...); motanul, aşadar,
ce-şi doarme-ndeaievea somnul,
nu ca stăpîn-su, ce cu ochii
întredeschişi, sub arc de gene
umbratice, visează nu
ştiu ce perechi groteşti, în rochii
de bal şi pălării cu pene
exotice de marabu,
iar domnii cu figuri obscene
salută galeşul fru-fru
al crinolinelor din jur
şi-al lenjurilor, în budoar;
motanul nostru, aşadar,
dacă se cheamă Kater Murr,
stăpîn-su-i cel al cărui Deus
Musicae e cel pentru care,
în loc de Wilhelm, – Amadeus
şi-a zis: Ernst Theodor Amadeus
Hoffmann.
Mimetism
Dacă motanul cărturar
(ceea ce nu-i un lucru rar,
de vreme ce, în călimară-şi
poate vîrî oricînd