Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boagiu: Vraişte şi haos pe şantierul căii ferate Fundulea-Feteşti. Constructorilor să le fie ruşine!

Publicat in Adevarul, vineri 27 mai 2011 ·

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la stadiul lucrărilor la tronsonul de cale ferată Fundulea-Feteşti al liniei Bucureşti-Constanţa, unde compania italiană Astaldi efectuează lucrări de modernizare.

Este "vraişte şi haos", iar lucările sunt în întârziere, a spus vienri Boagiu, aflată într-o vizită pe şantier, adăugând că reprezentanţilor constructorului ar trebuie să le fie ruşine.

"Ruşine constructorilor! Atât vă spun şi în rest nu mai comentez. Este jenant ca să stea secretarul general (al Ministerului Transporturilor, Gheorghe Dobre, n.r.) să vadă unde se poate găsi piatră spartă şi apoi vine Astaldi şi îţi râde în nas că «nu avem piatră şi nu avem de unde să aducem». Este vraişte şi haos pe tronson", a spus ministrul, citat de Mediafax.

Constructorul a afişat pe tabelul tehnic al lucrării ca termen de finalizare data de 30 septembrie, însă Boagiu le-a cerut ca termenul să fie 15 iulie.

"Aţi pus 15 iulie prima oară ca termen, asta să se întâmple, nu 30 septembrie , că vine vara şi trenul va face două ore şi jumătate până la Constanţa. Este un proiect cu fonduri de preaderare ISPA din 2007", a adăugat Boagiu.

În replică, un reprezentant al Astaldi a promis că lucrările vor fi finalizate până la 15 iulie, fiind în curs de montare stâlpii pentru linia de contact.

Întrebată dacă va aplica penalizări constructorului în cazul depăşirii termenului, Boagiu a răspuns afirmativ.

"Penalităţile sunt de 1% pentru fiecare zi de întârziere şi merg până la 15% din valoarea contractului", a spus ministrul.

O dată cu finalizarea tronsonului Fundulea-Feteşti, întreaga linie Bucureşti-Constanţa va fi modernizată, astfel încât trenurile vor putea circula cu o viteză de 160 km/oră.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 55 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 13 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 8 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°