Ştiu, ca tot omul, cam cîte partide politice sînt înscrise în România, dar nu prea ştiu cîte forţe politice distincte există. M-am obişnuit să vorbesc şi eu despre "eşichier politic", despre dreapta, stînga şi centru, dar nu prea ştiu unde să le plasez în spaţiul politic real de la noi. Ca să nu mă rătăcesc de tot, mi-am încropit propria mea clasificare, voit metaforică pînă una-alta. Ea arată cam aşa: Latifundiarii. Aceştia s-au născut politic stăpîni de moşii, mai mici sau mai mari, dar peste care se comportă ca proprietari de drept. Sincer şi profund, ei chiar nu pot înţelege că cineva ar putea să le conteste dreptul lor originar. Pentru marii latifundiari, ţara însăşi este moşia lor. Pentru cei mai mici este vorba despre vreo instituţie pe care o conduc precum tatăl patriarhal: eu te-am făcut, eu te omor! SNSPA, instituţia în care lucrez, este un astfel de caz. Latifundiarii nu se iubesc neapărat între ei, dar la o adică îşi apară reciproc dreptul lor de castă. În restul timpului, ei îşi dispută legitimitatea ereditară la moşie precum şi dreptul de preempţiune la alte moşii - căci moşia la moşie trage, precum banul. Întemeiaţi pe un drept originar, latifundiarii sînt orientaţi spre trecutul acestei origini - fie el de un an, de zece sau de cincizeci - şi reproducerea sui generis a privilegiilor iniţiale. Ciocoii. Ei sînt, ca totdeauna, noii îmbogăţiţi. Depind, în anumită măsură, de latifundiari, oricare ar fi aceştia. Unii au fost arendaşi eficienţi pe moşiile acestora sau le-au valorificat cu succes bogăţiile. Alteori au copilărit împreună şi s-au jucat la gîrlă unii cu alţii. De aceea şi latifundiarii au nevoie, în anumită măsură, de ciocoi şi apelează la ei, căci singuri le vine cam greu să-şi exploateze şi valorifice moşiile. Le este însă şi frică de aceştia, căci unii au devenit sau pot deveni chiar mai puternici decît ei înşişi. Nici ciocoii nu se iu