Voind să marcheze, în 2001, împlinirea a nouăzeci de ani de la naşterea lui Ion Ţuculescu, pictoriţa Eugenia Iftodi a expus din arhiva proprie, pentru prima oară, la Muzeul Literaturii Române, fotografii, documente şi desene ale marelui pictor, împreună cu un număr important de lucrări de pictură al căror statut este absolut unic în întreaga noastră cultură. Pe scurt, este vorba despre acele lucrări pe care, cu patruzeci de ani în urmă, în chiar anul morţii pictorului, Eugenia Iftodi le-a realizat împreună cu }uculescu. Acum, după trei ani de la acel eveniment cu totul ieşit din comun, pictoriţa a făcut un pas decisiv către consacrarea publică şi valorificarea culturală a acestui patrimoniu cu totul sigular: a donat lucrările Muzeului Naţional de Artă şi a editat un catalog/album exhaustiv, evocator şi analitic. Expoziţia s-a deschis recent în sala Kretzulescu a Muzeului, iar lucrările în spaţiul cărora s-au întîlnit doi artişti cu un profil ireductibil şi-au început deja un nou destin, şi anume cel instituţional. Cine vrea amănunte despre această experienţă artistică şi umană are la îndemînă şi cartea pe care Eugenia Iftodi a publicat-o acum cîţiva ani (În preajma lui }uculescu, fără editură, f.a.), o carte-jurnal în care planul creaţiei şi acela al teoriei şi filosofiei artei absorb, pînă la voalare, planul existenţei nemijlocite.

Lucrările care au rezultat din această experienţă sau, mai exact, în urma acestui experiment, îl implică pe }uculescu în forme şi în proporţii diferite, în cazul în care judecăm implicarea ca pe un act nemijlocit, mecanic, şi în mod constant şi profund dacă această implicare este privită ca transfer de energie, ca formă de sugestie şi de contagiune spirituală. În ceea ce priveşte implicarea directă, acţiunea sa are mai multe trepte; unele lucrări sînt doar dirijate de către }uculescu prin indicaţii tematice şi prin sfa