Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce proiecte energetice esenţiale pentru România ar putea fi finalizate cu banii UE

Publicat in Ziarul Financiar, marți 15 octombrie 2013 ·

Comisia Europeană (CE) a inclus mai multe proiecte energetice la care participă şi România, între care AGRI şi un gazoduct pe traseul Bulgaria - România - Ungaria - Austria, pe o listă de 250 de „proiecte de interes comun“ la nivelul UE, care pot beneficia de finanţare totală de aproape 6 miliarde euro în perioda 2014-2020.

Proiectele pot avea acces la sprijin financiar prin intermediul mecanismului Conectarea Europei, în cadrul căruia a fost alocat un buget de 5,85 miliarde de euro pentru „infrastructurile de transport energetic transeuropene în perioada 2014-2020“, a anunţat ieri Comisia Europeană.

Astfel, proiectele care vizează Azerbaijan - Georgia - Ro­mania Interconnector (AGRI) şi sunt eligibile pentru fonduri europene includ gazoductul Constanţa - Arad - Csanadpalota (Ungaria) şi terminalul de gaze naturale lichefiate de la Constanţa. AGRI face parte din coridorul energetic prioritar Gas East.

România este inclusă, de ase­menea, în două se­turi de pro­iecte în cadrul cori­dorului sudic de tran­sport al gazelor na­turale (Southern Gas Corridor).

UE vrea să finanţeze un set de proiecte de infra­struc­tură de transport sca­labilă, precum şi echipa­men­te pentru livrarea pe piaţa UE a minimum 10 mld. metri cubi pe an din re­giu­nea Mării Caspice, prin Geor­gia şi Turcia. Sunt po­si­bile două rute, prin Euro­pa de Sud-Est către Austria şi prin Marea Adriatică către Italia, notează Comisia.

Astfel, ar putea beneficia de finanţare europeană în acest context un gazoduct care să lege UE de Turkmenistan prin Turcia, Georgia, Azerbaidjan şi Marea Caspică, o staţie de pompare a gazului natural în Grecia, gazoductul Grecia - Albania - Italia (Trans -Adriatic Pipeline - TAP), un gazoduct Grecia-Italia prin Marea Adriatică (Interconectorul Turcia - Grecia - Italia - ITGI), precum şi o conductă Bulgaria-România - Ungaria - Austria.

G

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu spune că a discutat cu Iohannis despre sistemul Patriot pentru Ucraina: „Urmează să luăm o decizie în CSAT”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Brașov, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema donării unui sistem de rachete Patriot în Ucraina, precizând că o decizie în acest sens se va lua într-o ședință a Consiliului Suprem de Apăra

Persoanele evacuate după surparea unei porţiuni de stradă în Slănic pot reveni acasă

Adevarul acum 55 minute
După ce pe strada  23 August din oraşul prahovean Slănic o bucată din carosabil s-a surpat, mai multe persoane din zona respectivă au fost evacuate. Luni, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova  anunţat că acestea pot reveni ac

Premierul Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă. El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe dis

R. Moldova sfidează amenințările Moscovei și va semna un pact de securitate fără precedent cu UE

HotNews acum o ora
Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt pe cale să-și ridice cooperarea la niveluri fără precedent, în condițiile în care Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei că o integrare mai mare în Occident ar putea să-i aducă soarta Ucraina, scrie Fi

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum 4 ore
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul de Autostradă Cristian -Ghimbav parte din A3 / Valoare construirii celor 5,18 km este de peste 879 milioane lei, inclusiv TVA

News.ro acum 2 ore
Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico - economici pentru sectorul de Autostradă Cristian - Ghimbav, în zona municipiului Codlea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu. Valoarea alocată constr

Guvernul a aprobat investiţii în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei / Grindeanu: Investiţiile acestea cresc cu 93,95%, faţă de cele preliminate şi realizate la finalul anului trecut

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, investiţii în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei pentru bugetul de venituri şi cheltuieli, aferent anului 2024, al Companiei Naţionale de Căi Ferate S.A., a anunţat Ministerul Transporturilor şi Inf

Marcel Ciolacu: În acest moment, intenţia clară a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei

News.ro acum 47 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că Executivul are intenţia clară ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. „Haideţi mai întâi să avem întâlnirea cu partenerii sociali, atât cu sindicatele, cât şi cu patronatele şi, ca de fiecare dată, vo

Marcel Ciolacu: Județul Brașov este campionul absolut în ceea ce privește CREȘTEREA ECONOMICĂ la nivel național. Este astăzi un model de succes

Gandul acum 2 ore
Județul Brașov este campionul absolut în ceea ce privește creșterea economică la nivel național, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern de marți. Premierul Marcel Ciolacu a afirmat în şedinţa Executivului că a vrut să f

Parlamentul a adoptat legea care îi obligă pe fugari să-și plătească cheltuielile de aducere în ţară

HotNews acum o ora
Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, actul normativ care îi obligă pe fugarii care s-au sustras urmării penale sau executării condamnărilor să plătească cheltuielile judiciare în cazul aducerii în țară. Mai exact, statu

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

17°
mar.

6°/17°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°