Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oţelul a început licitaţia

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 10 decembrie 2011 ·

Liviu Antal deschide lista de plecări de la Galaţi

Ca eficienţă - investiţii minime, cîştiguri maxime, modelul de la Galaţi se îndreaptă spre cel al Unirii Urziceni. Echipa de succes este dezasamblată piesă cu piesă şi împărţită între rivalii din campionat. Aceiaşi care contestau valoarea echipei lui Dorinel Munteanu. Nici nu începuse bine Oţelul parcursul din Champions League, că şefii echipei anunţau deja primul transfer-bombă.

Nici nu spusese bine antrenorul Benficăi, Jorge Jesus, că Antal seamănă cu Poborsky, că şefii gălăţeni i-au şi fixat preţul: “Trei milioane de euro costă, dacă-l vrea Benfica. Dacă-l vrea Petrolul, îl dăm împrumut”. Dacă-l vor Steaua, CFR sau Dinamo, preţul se negociază. Antal are contract pînă în vară şi, dacă negocierile nu avansează în iarnă, are toate şansele să plece gratis. Nu-i nici o grabă.

Ba da, ar fi graba conducerii Oţelului de a mai face afaceri pe ultima sută. Mittal a pus deja clubul pe tarabă de Mittal, sub deviza infailibilă: “Primul venit, primul servit”. Trei milioane de euro pentru un mijlocaş dreapta înseamnă mult. O glumă de tatonare. E drept că Manchester dăduse 3,5 milioane de euro pentru Poborsky, acum 15 ani, dar vorbim despre cotele din fotbalul românesc. Steaua abia a încasat 600.000 de euro nesperaţi pentru Bănel Nicoliţă. Antal ar urma să-i ia locul între roş-albaştri mijlocaşului de la Saint- Etienne. Deocamdată, l-a supărat pe Marius Stan, cu ieşirile lui prin baruri. “Ca să-mi mai treacă supărarea, trebuie să facă ceva deosebit pentru el: să fie un om normal!”. Bun. Cei care au de vîndut ceva să ia notiţe: s-a schimbat tendinţa în publicitate!

E demodat să-ţi lauzi marfa. Dintr-un lot de Champions League, Antal pare să fie singurul promiţător în mercato. Şi asta spune ce înseamnă o prestaţie colectivă jalnică. Fără victorii, nu scoţi capul din poza de grup! Antal are doar 23 de ani, d

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 28 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu în Gaza. Oficial israelian: un „șiretlic”

Adevarul acum 27 minute
Conducerea Hamas anunță că a acceptat termenii acordului de încetare a focului în Gaza. Gruparea afirmă că i-a informat pe mediatorii din Qatar și Egipt cu privire la decizia sa, potrivit BBC.

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 3 ore
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°