Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foste staruri se duc să le ia banii indienilor. Crespo e cel mai pretenţios

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 31 ianuarie 2012 ·

Deşi este anul 2012, abia acum India îşi organizează primul campionat profesionist de fotbal. Numită Premier League Soccer (PLS) şi structurată după modelul MLS din SUA, întrecerea se va desfăşura iniţial într-o singură regiune, Bengalul de Vest, cu capitala la Calcutta. Scopul e precis, crearea unei mişcări care să ducă rapid la promovarea, extinderea şi dezvoltarea sportului-rege în ţara lui Raj Kapoor.

Ca să se reuşească acest lucru, în echipele create au fost cooptate foste staruri, la final de carieră, capabile să atragă oamenii pe stadioane. Printre acestea se află italianul Fabio Cannavaro(38 de ani), francezul Robert Pires(38 de ani), doi foşti campioni mondiali, plus englezul Robbie Fowler (36 de ani), argentinianul Hernan Crespo(36 de ani), nigerianul Jay Jay Okocha (38 de ani).

Ca să fie convinşi, aceştia vor fi plătiţi extraordinar în cele aproape două luni de competiţie. Cel mai scump este Crespo, care va primi pentru această perioadă 840.000 de dolari (circa 637.000 de euro). Cannavaro va lua cu doar 10.000 mai puţin.

Întrecerea va debuta în februarie. Nu se ştie exact data, probabil pe 25. Vor fi cîte două partide pe săptămînă, pe stadioane de 20.000 şi de 30.000 de locuri. Finala se va disputa pe 8 aprilie, la Calcutta, pe o arenă de 100.000 de locuri. La start vor fi doar 5 formaţii. Fiecare echipă are dreptul să folosească un singur jucător-vedetă şi maximum 4 stranieri.

Echipele şi salariile oferite

OLKATA

Antrenor: Peter Reid (150.000 de euro)

Stranieri: Robbie Fawler (400.000), Robert Egbeto (265.000), Daniel Varela (100.000), Park Ji-seung (106.000)

HOWRAH

Antrenor: Fernando Couto (180.000)

Stranieri: Robert Pires (606.000), Jose Gabriel Rios (136.000), Diego Madrigal (100.000), Byun Yoon-chui (87.000)

SILIGURI

Antrenor: Marco Etcheverry (150.000)

Stranieri: Fabio Canna

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 7 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 7 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 10 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 6 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 4 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°