Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10 metode igenioase folosite de companii să ne spioneze

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 februarie 2012 ·

Majoritatea companiilor se folosesc de metode ingenioase prin care ştiu, în permanenţă, care sunt nevoile tale de consum şi ce produse să-ţi pună în faţă ca să cheltuieşti mai mulţi bani.

Jurnaliştii de la Business Insider au inventariat câteva metode prin care magazine ştiu, poate, mai bine decât noi, ce vrem să cumpărăm. Trucurile au fost extrase din cartea „Brandwashed: Trucuri pe care companiile le folosesc să ne manipuleze şi să ne convingă să cumpărăm“, scrisă de Martin Lindstrom.

În Statele Unite, afacerea prin care comercianţii află, fără să ştii, obiceiurile tale de consum (data mining) se ridică la 100 de miliarde de dolari. Câteva trucuri pe care le folosesc comercianţii:

1. Magazinele se folosesc de cardurile de loialitate ca să poată urmări şi prezice obiceiurile tale de consum. Tocmai de aceea se înghesuie să îţi dea astfel de carduri care, de cele mai multe ori, îţi oferă şi anumite reduceri

2. Fiecare tranzacţie pe care o faci prin cardul de credit le oferă companiilor informaţii despre obiceiurile tale de consum. De această metodă se folosesc, în special, retailerii care nu au carduri de loialitate.

3. Aplicaţiile magazinelor dezvoltate pentru telefoane mobile. Deşi pare uşor şi distractiv să cumperi cafea de la Starbucks cu ajutorul unui iPhone, datele sunt înregistrate de companie, care află imediat ce produse consumi şi cât de des o faci.

4. Facebook ştie tot ce faci pe internet. Cât timp eşti logat pe reţeaua de socializare, Facebook ştie site-urile pe care le vizitezi şi momentul în care o faci. Mai mult decât atât, un like sau un share oferă informaţii preţioase despre lucrurile care te interesează.

5. Prin binecunoscuturile „cookies“, companiile urmăresc tot ce faci pe site-urile lor. Google poate afla, însă, mai multe, fiind motor de căutare. De exemplu, ştie care sunt lucrurile de care eşti inte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 23 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA cu un avion de lux despre care a spus ca este o "aeronava mica" si "banală"

Ziua News acum 27 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 41 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 3 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 3 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum o ora
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°