Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andrei Gerea a fost propus pentru a prelua ministerul Economiei

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 15 octombrie 2013 ·

PNL a decis cine îl va înlocui pe Varujan Vosganian în fruntea ministerului Economiei, Andrei Gerea fiind propunerea liberalilor pentru acest minister. Gerea este liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, fiind la al treilea mandat de parlamentar. Totodată, Gerea este membru în Comisia Economică din Camera Deputaţilor. Biroul Politic Naţional al PNL urmează să valideze în mod oficial această propunere făcută de liderii partidului. Liberalii au avut de ales între varianta unui tehnocrat sau a unui membru de partid pentru acest minister. În cele din urmă s-a ales varianta unui ministru-politic, opţiunea tehnocratului picând. Săptămâna trecută ministrul Varujan Vosganian şi-a “dat demisia de onoare” la scurt timp după ce Senatul a respins cererea venită din partea DIICOT pentru începerea urmării penale. Liberalul a fost acuzat de subminarea economiei naţionale.

Declaraţia de avere a propunerii PNL

Propunerea PNL pentru funcţia de ministru al Economiei, Andrei Gerea, are un apartament de 101 mp în Piteşti cumpărat în 2005 şi o casă de 220 mp în Ştefăneşti Argeş, cumpărată în 2007.

Mai mulţi vicepreşedinţi PNL au comparat varianta Vulpescu la Ministerul Economiei, cu cea „a iepurelui la atletism, pentru a se vedea reacţia celorlalţi”.

Competiţia internă din PNL pentru desemnarea viitorului ministru al Economiei, a fost precedată de postarea surpriză de pe blogul personal a fostului ministru al Economiei, Varujan Vosganian. Acesta a anunţat că marele câştigător al scaunului său este fostul şef al Oficiului pentru Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, Remus Vulpescu. Informaţia a fost negată de Vulpescu, care a declarat că nu i s-a propus să preia Ministerul Economiei, dar şi de alţi lideri PNL.

„Pentru oricine a luat în serios “dezvăluirea”, de pe blogul personal al domnului Varujan Vosganian, c

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°