Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Generaţia 88-89 are cuvântul. Luciana Marin: "Dorim să arătăm că avem valoare şi că nu am ajuns degeaba până aici"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 7 decembrie 2013 ·

România se prezintă la Campionatul Mondial cu o echipă modificată substanţial faţă de ultimul turneu final. Pe lângă câteva jucătoare consacrate, fără de care reconstrucţia nu se putea face, Tadici a adus la lot multe jucătoare noi, care au dovedit în meciurile de pregătire că sunt capabile să susţină eticheta de "cea mai bună naţională din România!". Luciana Marin este una dintre tricolorele care s-au integrat de minune în linia de nouă metri a României şi n-ar fi exclus ca selecţionerul să o introducă de la început în anumite meciuri. Cine ştie, poate va candida chiar la titlul neoficial de "revelaţie" a echipei.

Jucătoarea de la HCM Baia Mare pare la prima o jucătoare emotivă, însă în acelaşi timp emană încredere. "Nu ne tremură genunchierele", spune ferm atunci când este întrebată de emoţiile pe care le-ar resimţi echipa înaintea debutului de la Novi Sad.

Ambiţia, puterea de muncă şi dorinţa de victorie, atuurile României

Sunt mai puţin de 24 de ore până la meciul cu Tunisia. Cum vă simţiţi înaintea debutului?

Avem emoţii pentru că va fi un Campionat Mondial foarte greu, mai ales că suntem câteva debutante, dar noi sperăm să facem câteva jocuri bune şi să mergem cât mai departe.

Ce înseamnă acest Mondial pentru tine?

La nivel de senioare este primul turneul final la care particip şi sper să fie de bun augur.

Mulţi te văd o posibilă revelaţie. Este o presiune în plus pentru tine din acest punct de vedere?

Nu este nicio presiune. Probabil că vor fi şi jocuri bune, poate şi jocuri mai puţin bune, toate trebuie însă să avem puterea şi să mergem mai departe.

Tunisia, primul adversar, cum ţi se pare?

Este o echipă dificilă, le-am vizionat şi în Franţa la meciuri, dar noi avem încredere în forţele noastre proprii şi sperăm să facem un joc bun.

Care sunt atuurile echipei României?

Cred că ambiţ

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 12 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 2 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 4 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°