Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Durimel, în locul lui Luchin cu Gaz Metan: "Aveţi răbdare cu noi, ne trebuie timp"

Publicat in Pro Sport, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Elton, Thicot, Durimel, Zougoula, Pape, Camara şi Boubacar (de la stânga) sunt doar o parte din străinii de la Dinamo

Alexandre Durimel va fi titular în meciul cu Gaz Metan, în locul lui Luchin. Francezul cere îngăduinţă pentru el şi străinii de la Dinamo

Stoperul de 23 de ani al „câinilor” este prieten cu internaţionalul francez Sakho, împotriva căruia a jucat pe străzile Parisului, în copilărie

Alexandre, evoluţiile tale în tricoul lui Dinamo au fost apreciate de suporteri. Totuşi, de ce nu reuşeşti să te impui în primul „11”?

Asta trebuie să-l întrebaţi pe antrenor. Eu mă pregătesc la fel de bine de fiecare dată şi îmi aştept rândul. Vreau să câştig fiecare meci şi nu-mi lipseşte determinarea.

Cu cine te înţelegi mai bine, cu Luchin sau Grigore?

Pentru mine nu contează cu cine fac pereche în apărare, n-am astfel de preferinţe şi nici nu mă aflu în poziţia de a alege. Cei doi sunt de valoare apropiată şi sunt la fel de utili echipei.

Străinii care au venit vara trecută la Dinamo au fost deseori criticaţi de public. Cum vezi situaţia?

Străinii au nevoie de o perioadă de adaptare, iar publicul trebuie să fie mai răbdător. Transferurile sunt bune, jucătorii au valoare, oamenii pot spune multe, dar cred că este nevoie de timp pentru o chimie mai bună între suporteri şi cei nou-veniţi.

„Românilor le-a lipsit determinarea”

Naţionala ţării tale s-a calificat în ultimul moment la CM 2014, după o „dublă” strânsă cu Ucraina…

Da, am şi urmărit meciul la TV, în paralel cu partida României cu Grecia, atât cât s-au suprapus. Franţa a trăit periculos, cu emoţii, dar, în final, s-a calificat echipa mai bună. Românilor parcă le-a lipsit determinarea.

Crezi că într-o zi o să ai şansa să fii convocat vreodată în reprezentativa Franţei?

Dar am jucat pentr

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 56 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

USR: Justiţia confirmă dreptul USR Roman de a participa la alegeri / Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă

News.ro acum o ora
USR anunţă, sâmbătă, că a câştigat în instanţă dreptul de a participa la alegerile din 9 iunie, în municipiul Roman. Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă. ”USR a câştigat, astăzi, prin decizia Tribunalului Neamţ, dreptul de a participa la aleg

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 34 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 26 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Rusia, despre exerciţiile NATO din Suedia: „Trebuie să recunoaştem că se pregăteşte serios pentru un conflict potenţial cu noi”

Adevarul acum 28 minute
Este evident că exerciţiile militare NATO care se desfăşoară în Suedia nu sunt deloc pe placul Rusiei. Încă dinainte de a începe, în aprilie, Moscova le-a calificat drept o provocare, iar acum revine cu alte acuzaţii, spunând că ele reprezintă dovad

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°