Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dumitru Dragomir: \"Măi, fraţilor, ce stadioane au ăia din Ecuador!\"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 12 ianuarie 2012 ·

Liga I a fost poziţionată pe locul 20 în lume de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului. Dragomir se minunează de infrastructura existentă în ţări cu fotbal exotic. Sursa: CODRIN PRISECARU

Campionatul României a făcut un salt spectaculos pe plan mondial. Conform ierarhiei alcătuite pe anul 2011 de către Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), Liga I a fost plasată pe locul 20 în lume şi pe poziţia a 12-a a întrecerilor din Europa.

În 2010, campionatul intern n-a intrat în primele 25 de poziţii. Cea mai bună clasare a întrecerii din România în această ierarhie a avut loc în 2006, când a ocupat poziţia a 10-a, iar în 2009, "Liga lui Mitică" a fost poziţionată pe 11.

Ierarhia IFFHS este alcătuită în urma rezultatelor obţinute de cluburi în prima ligă şi în cupele naţionale, precum şi a celor din competiţiile continentale.

Primele trei locuri în acest clasament sunt ocupate, în ordine, de Spania, Anglia şi Brazilia. Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, este încântat de locul ocupat de România în topul campionatelor din lume, chiar dacă suntem, totuşi, întrecuţi de ţări precum Ecuador (locul 16), Columbia (17) sau din Coreea de Sud (18).

Din Europa, pe lângă întrecerile puternice din Spania, Anglia, Italia, Germania, Franţa sau Portugalia, Liga I mai este întrecută şi de diviziile din Belgia (locul 13), Ucraina (14) sau Elveţia (19).

"Fotbalul românesc e tare", susţine Dragomir, într-un interviu acordat ieri pentru EVZ. În ciuda scandalurilor care macină fotbalul mioritic, "nea Mitică" este convins că Liga I se va clasa anul viitor şi mai sus.

Messi şi Cristiano Ronaldo, întrecuţi de un leton!

În clasamentul realizat de IFFHS pe anul 2011, poziţionarea Braziliei pe locul trei, după Spania şi Anglia şi înaintea Germaniei, Italiei sau a Franţei, este oarecum surprinzătoare. @N_P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum 57 minute
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 28 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin doi morţi şi peste 20 de răniţi într-un atac cu cutiţul într-un spital din China

News.ro acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 21 au fost rănite într-un atac cu cuţitul care a avut loc într-un spital din provincia Yunnan, în sud-vestul Chinei, a anunţat marţi presa de stat, citând surse oficiale, relatează CNN. Atacul, descris d

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum o ora
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari

Ziare.com acum 26 minute
Un bărbat a murit, marţi, 7 mai, în judeţul Constanţa, după ce a căzut de la aproximativ 25 de metri, de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în oraşul Ovidiu. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenț

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 37 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

Poliţiştii locali vor protesta în faţa Guvernului / Aceştia reclamă că nu primesc spor pentru munca prestată în weekend şi de sărbătorile legale / Solicitările sindicaliştilor

News.ro acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /1000 locu

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum o ora
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 3 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Vremea

București
acum

25°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

23°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°