Acum, când 2007 îşi ia rămas bun, iar 2008 bate nerăbdător la uşă, toţi oamenii se pregătesc să întâmpine cum se cuvine anul ce vine.Indiferent de locul unde ne aflăm, de religia căreia îi aparţinem, mai devreme sau mai târziu Anul Nou vine pentru toţi. Determinant este fusul orar, care stabileşte momentul când locuitorii dintr-o anumită zonă ciocnesc o cupă de şampanie şi întâmpină cum ştiu ei mai bine noul an. Trecerea dintre ani nu este sărbătorită pe tot globul în acelaşi timp şi fiecare ţară are alte tradiţii şi alte calendare după care oamenii ştiu că au intrat în alt an. De exemplu, scoţienii sunt siguri că noul an va fi norocos dacă primul om care le intră în casă e un bărbat brunet. Pentru greci, este de bun augur pentru noul an dacă găsesc moneda de aur sau de argint din „vassilopitta“, prăjitura tradiţională servită cu această ocazie. Pentru copiii din Japonia, sosirea noului an aduce mici daruri băneşti. Ruşii îşi împodobesc bradul pe 31 decembrie şi cei mai tradiţionalişti dintre ei preferă să îşi petrească Novy God în familie. La miezul nopţii, umplu până la refuz străzile, unde dansează şi savurează şampanie şi caviar, aşteptând zorii zilei.
Câte bordeie, atâtea obiceie Pentru locuitorii de pe Bătrânul Continent, trecerea dintre ani este un moment în care superstiţiile şi prezicerile sunt mai vii ca niciodată. De exemplu, în unele zone din Elveţia şi Austria, localnicii se costumează pentru a sărbători ajunul zilei de Sfântul Silvestru. Pentru greci, pe 1 ianuarie este ziua Sântului Vasile, celebru pentru bunătatea sa. Copiii îşi lasă încălţările lângă şemineu în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfântul cel bun. În Scoţia, în noaptea dintre ani, mai ales la sate, oamenii aprind suluri de smoală pe care le lasă să se rostogolească pe străzi, în acest fel ei „arzând“ anul vechi şi marcând trecerea într-un an nou. În Spania, lo