“Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte! Cum? Dacă vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi- vă cu el, un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi, o femeie frumoasă, întoarceţi capul în altă parte. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile şi toate mădularele trupului vostru”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Nu te poţi bucura complet de Naşterea Domnului dacă nu faci o jertfă, dacă nu lupţi personal cu patimile. În afară de avantajele să le spunem terapeutice, postul are o componenţă spirituală foarte imporantă. Participi deplin la patimile Mântuitorului, deşi nu ne putem ridica niciodată la nivelul patimilor sale. Trăim în modernism şi postul pare pentru unii un apanaj al babelor, al retrograzilor. Adică vezi, Doamne, dacă ţii post, nu eşti un om modern, nu eşti la curent cu noile tehnologii. Contrazic aceste lucruri şi cred că, dimpotrivă, într-o lume debusolată spiritual, a ţine post e o virtute.
E foarte greu să ţii post mai ales în marile aglomerări urbane. De aceea duhovnicul ne este călăuză. În mediul rural oamenii trăiesc însă după o ordine bine stabilită de secole. Asta pentru că postul trebuie ţinut cu gând curat. Şi spun cu gând curat pentru că aici nu vorbim de o cură de slăbire. După logica asta toţi vegetarienii s-ar mântui. Dacă nu ţii post cu gând curat, poţi mânca orice. Cu ce diferă atunci că, în loc de o friptură, mănânci două kilograme de cartofi? Important e să nu te saturi.
În post n-avem voie să ţinem ură, gând urât, ranchiună. Măcar acum să încercăm să fim oameni mai buni, să iertăm celui care ne-a făcut rău, să fim mai înţelegători cu cei din jurul nostru.
