Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uniunea Sovietică nu a dispărut! Totul a fost o mare mistificare

Publicat in Adevarul, sâmbătă 1 septembrie 2012 ·

De sărbătorile naţionale e bine să ne bucurăm, dar fără să ne pierdem capul, totuşi. Pentru că acum 21 de ani URSS nu a dispărut, după cum atestă istoria contemporană. Imperiul răului este bine mersi şi astăzi. Atâta doar că a îmbrăcat o altă formă, susţine cunoscutul comentator politic Petru Bogatu, pe blogul său

Potrivit lui Bogatu, n-a existat niciodată o catastrofă geopolitică, despre care vorbeşte Vladimir Putin, deplângând decesul Uniunii Sovietice. "Am asistat cu toţii, în schimb, la sfârşitul mileniului trecut, la o uriaşă şi impardonabilă înşelătorie politică", afirmă comentatorul.

Cum şi-a înscenat URSS propria moarte

Pentru a-şi argumenta afirmaţiile, Petru Bogatu îl citează pe cunoscutul disident rus Pavel Stroilov, care a copiat arhiva lui Gorbaciov şi care demască poate cea mai mare mistificare a secolului XX. Imperiul răului şi Kominternul, probează Stroilov, au reuşit să supravieţuiască, înscenându-şi propria moarte.

"Ca să lămurim lucrurile din capul locului, trebuie să amintim cititorilor că anume Pavel Stroilov i-a livrat lui Vladimir Bukovski informaţiile ce dovedesc implicarea directă a KGB-ului în răsturnarea violentă a lui Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989 şi legăturile sovietice ale lui Ion Iliescu. De unde, apropo, şi refuzul acestuia din urmă de a aborda problema Basarabiei", precizează analistul de la Chişinău.

"De fapt, arată disidentul rus, Kremlinul punea la cale în anii 1989-1991 crearea Uniunii Socialiste Europene, un plan asupra căruia Mihail Gorbaciov convenise anterior cu François Mitterand. Ei o numeau eufemistic: „Europa, casa noastră comună", slogan care prin 1990, de altfel, era inscripţionat pe toate gardurile din Chişinău. Liderul sovietic şi preşedintele francez pomeneau adesea în convorbirile lor că Europa de Est trebuie făcută sandvici între Comunitatea Europeană şi Uniunea Sovietică, ca să ră

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 8 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 11 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 10 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 8 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 10 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 12 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 8 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 12 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°