15 mai 1992 * Cât costă o nostalgie scînteistă?

— Adnotări la proverbul cu paiul şi bîrna -

Că uneori „opiniile liber convertibile" nu fac doi bani ne-o demonstrează pretinsa analiză etică pe care o compune şi o publică cotidianul intitulat „Adevărul", de ieri, în cel mai deplin dispreţ al bunului simţ şi al modestiei, reiterînd cu forţa tirajului moştenit de la abonaţii „Scînteii" pilda cu paiul din ochiul altuia şi bîrna din cel propriu. Bîntuit în continuare de fantomele scînteiste, "Adevărul" de astăzi procedează precum organul de altădată, erijîndu-se în judecător suprem şi instanţă definitivă a oricărei cauze ce-i cade în mînă. Este vorba — bineînţeles — de cazul „Triţă Făniţă" şi de pretenţiile de cavaleri fără prihană ai dreptăţii - cum se văd, fără motiv, unii dintre colegii noştri, în oglinda ciobită a adevărului lor.

Să fie bine înţeles: nu am militat, în paginile ziarului nostru, nici pro şi nici contra lui Triţă Făniţă. Dacă este sau nu vinovat de ceea ce i se impută o vor hotărî instanţele (mobilizate de „profesionalismul" celor doi autori în amintirea sprijinului pe care, cu doar trei ani în urmă, erau obligate să-l dea „organului"). Dar, "Adevărul" ţine morţiş să se audă doar adevărul său. Exact ca pe vremuri, şi aşteptîndu-se la acelaşi curs. Vă mai amintiţi, probabil, că o critică în „Scînteia" era semnul

decapitării — morale sau penale — sigure a împricinatului - livrat de forurile superioare ale partidului. A mai scris „Scînteia" cu sfîntă mînie proletară despre Triţă Făniţă (mira-m-aş ca autorii să nu fie aceiaşi) şi acum vreo zece ani şi a urmat o arestare. De ce nu s-ar întîmpla la fel şi acum — se întreabă confraţii (o anumită parte a lor) de la fosta Casă a Scînteii, furioşi nevoie mare că — refuzîndu-i-se dreptul la replică, in loc sa-i fie acordat, um ar fi fost normal şi firesc, la gazeta care-l acuză — acest