Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, după ce a făcut cumpărături într-un supermarket: Am încercat să evit zarzavaturile olandeze

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 10 decembrie 2011 · ·

Preşedintele Traian Băsescu a făcut cumpărături, sâmbătă seară, într-un supermarket din Bucureşti, declarând, la plecare, pentru RTv, că a încercat să evite să cumpere zarzavaturi olandeze, el adăugând: "Cred că este bine să nu cumpărăm zarzavaturi olandeze", potrivit Mediafax.

Şeful statului a răspuns unor întrebări la plecarea din supermaket, precizând că a cumpărat brânză, apă minerală, decoraţii pentru pomul de iarnă şi zarzavaturi.

Întrebat cum i se par preţurile, Băsescu a răspuns: "Au crescut şi mai ales la zarzavaturi. Nu mai sunt zarzavaturi româneşti. Trebuie să recunosc că am evitat cât am putut zarzavaturile olandeze. Am preferat să cumpăr turceşti şi spaniole, dacă tot nu sunt româneşti. Şi cred că este bine să nu cumpărăm zarzavaturi olandeze".

"Ar trebui să fim puţin mai senini şi mai siguri pe noi, pentru că ne place să ne autoflagelăm aşa, să ne vorbim de rău, să fim complexaţi. Nu este adevărat! Suntem o naţiune mare, a şaptea din

Uniunea Europeană, performanţe economice să ştiţi că avem mai bune decât mulţi alţii la care ne uităm ca la Dumnezeu. Deci cred că ne-ar trebui ceva mai multă încredere în noi. Şi o să îţi mai spun ceva: cu cât ne vorbim noi înşine de rău mai mult pe la televizor, ambasadele să ştii că asta preiau ca mesaj, că nu vin să vorbească cu sute de oameni. Ce aud la televizor, aia transmit acasă", a spus preşedintele.

Preşedintele a mai spus că România ar fi plătit enorm dacă nu ar fi intrat în grupul ţărilor din UE care au acceptat acordul privind guvernanţa şi s-ar fi constituit un club al statelor din Zona Euro.

El a precizat, pe de altă parte, că nu a primit nimic de Moş Nicolae şi că de Crăciun îşi doreşte linişte.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că poziţia Olandei în legătură cu intrarea României în Schengen este un abuz, menţionân

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 29 minute
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 3 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

Ziua Constanta acum o ora
Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie. Este vorba despre teritoriul francez de peste mări aflat sub stare de urgenţă în urma prote

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”

Adevarul acum 45 minute
Marcel Ciolacu anunță că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reacția premierului vine după ce sindicaliștii au transmis că cele mai importante muzee din țară nu vor fi deschise publicului, nemulțumiți de salariale din domeni

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 2 ore
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 4 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 3 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°