Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceasul lui Băsescu a stat... 5, 4, 3, 2, 1... Văcăroiu, preşedinte

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 21 aprilie 2007 · ·

Curtea Constituţională a constatat ieri interimatul funcţiei de preşedinte al României, chiar dacă Traian Băsescu a contestat decizia Parlamentului de suspendare. Nici după această decizie, care îl înscăunează pe Nicolae Văcăroiu preşedinte interimar, Traian Băsescu nu a demisionat, aşa cum a promis. El a anunţat că participarea la referendumul de demitere este cea mai bună soluţie pentru România. Curtea Constituţională a îndeplinit ieri ultima procedură necesară în cazul suspendării lui Traian Băsescu: constatarea interimatului funcţiei de Preşedinte al României. Băsescu a contestat fără rezultat decizia de suspendare a sa din funcţie, dar a anunţat că nu va demisiona, optând pentru varianta referendumului de demitere. După mai multe ore de discuţii şi deliberări, judecătorii Curţii Constituţionale au constatat că procedura legală "a fost respectată" şi că există împrejurările "care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României". În hotărârea Curţii Constituţionale se menţionează şi faptul că interimatul funcţiei de şef al statului va fi asigurat, potrivit legii, de preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu. Hotărârea de ieri se va comunica Parlamentului şi Guvernului şi se va publica în Monitorul Oficial, Partea I. Surpriza acestei pronunţări, cu rol strict de constatare, a venit însă de la faptul că judecătorii au respins, prin aceeaşi hotărâre, o contestaţie formulată de Traian Băsescu împotriva propriei sale suspendări. Contestaţia preşedintelui, despre existenţa căreia nu s-a ştiut nimic până ieri, a fost considerată inadmisibilă de Curtea Constituţională. Decizia de respingere, dată în această formă, înseamnă de fapt că şeful statului a încercat să atace suspendarea printr-o modalitate care pur şi simplu nu este prevăzută de vreun act normativ. Hotărârea Curţii Constituţionale s-a lăsat îndelung aşteptată şi a fost însoţită de cât

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 49 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 5 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°