Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce făcuşi, popo?

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 octombrie 2008 ·

Când treci prin faţa unei biserici, devii mai smerit şi faci semnul crucii. Parcă nici proasta-purtare nu te mai mână de la spate - Îl simţi pe Dumnezeu prin preajmă. Dacă mai mergi şi la Când treci prin faţa unei biserici, devii mai smerit şi faci semnul crucii. Parcă nici proasta-purtare nu te mai mână de la spate - Îl simţi pe Dumnezeu prin preajmă. Dacă mai mergi şi la slujbă, smerenia îţi sporeşte: sfinţii de pe pereţi, bolta pictată, aerul de vechi-străvechi, altarul misterios, mirosul de tămâie şi de lumânări aprinse, psalmii şi Evangheliile, Sfânta Scriptură, bătrânele evlavioase, vocea preotului... da, preotul cu gla- sul lui limpede-răguşit-piţigăiat – Săru’ mâna, părinte! –, cu aerul lui blajin şi cu învăţătura-i biblică... Toate astea au făcut din Biserică instituţia cea mai respectată de români.

Vine însă câte-un rătăcit care, folosindu-L ca paravan pe Dumnezeu, atrage Biserica în combinaţii drăceşti. Ne amintim atunci că şi preoţii sunt oameni, şi nimic din ce-i omenesc nu le este străin. Să acceptăm că majoritatea preoţilor sunt modele pentru comunităţile lor, iubindu-şi enoriaşii şi slujindu-L pe Dumnezeu. Acest adevăr nu-i absolvă însă de păcate pe purtătorii de sutană care se dedau la hoţie, lăcomie, nerozie, şmecherie, preacurvie.

Colaborarea cu Securitatea a adus multă ruşine Bisericii, aşa cum martiriul preoţilor sau al prelaţilor, în momentele grele ale istoriei, a introdus Biserica în fibra noastră naţională.

Cazuri precum „scoaterea dracilor” la Tanacu sunt ecouri arhaice ale unor dogme care fac să plângă altarul. Iar popilor nesătui, care-şi dijmuiesc fără ruşine enoriaşii, ar trebui să le crape obrazul.

Întâmplările petrecute la Schitul Trivale din Piteşti întrec însă orice închipuire. Stareţul Gherasim Nicuţ a transformat chiliile în loc de pierzanie, dedându-se la fapte abominabile. Ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 8 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 7 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 7 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 9 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 11 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 7 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 13 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 12 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 10 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°