(cinci cercuri şi patru zerouri) În definitiv, toţi fugim de sărăcie. Reuşita acestei întreprinderi depinde de mai multe: de la inspiraţie şi disponibilitatea la muncă şi la risc, pînă la încredere în sine, încrederea în ceilalţi şi încrederea în steluţa de sus. Eforturi egale nu duc, din păcate, la rezultate egale. Cursul lumii este presărat de nenumărate exemple de oameni foarte truditori, ale căror nume nu au rămas niciunde, pe nici un mausoleu, pe nici o copertă de carte, pe nici un steag de luptă. Unii au spus că ei sînt motorul istoriei, iar alţii au replicat că ei sînt doar trupul secolelor, care mereu şi mereu vor avea nevoie de un cap care să-i poarte într-o direcţie anume. Cum se ştie, această direcţie nu este întotdeauna cea fericită. În cursa spre mai bine se prind, de-a valma, şi conduşii şi conducătorii, şi nimeni şi nimic nu a putut dovedi pînă acum că o naţiune de conduşi indolenţi poate fi salvată de o pătură de conducători fără odihnă - şi nici invers. În definitiv, toţi fugim de sărăcie, dar unii par a fugi pe iarbă verde, alţii pe asfalt şi alţii pe nisipuri mişcătoare. În fugă, fiecare se ajută de ce poate. Unii caută aripile de la gleznele lui Mercur, alţii capătă vulnerabilităţile călcîiului lui Achile. Unii dau din umeri, alţii dau din coate. Unii ştiu că această goană poate avea un preţ pe care nu vor dori să-l plătească, altora nimic nu li se pare prea scump pentru o cursă mai scurtă. Recent a murit Czeslaw Milosz, ultimul dintre marii poeţi ai secolului XX şi primul dintre cei care a arătat - era 1953, Stalin doar ce murise - că intelectualul în comunism fugea şi el: fie de sărăcie şi ajungea în braţele tiraniei, fie de tiranie şi risca, în cel mai bun caz, marginalizarea, fie fugea şi gata, lăsînd în urmă Cortina. De fapt, sistemul nu-i agrea pe cei care alergau - îi erau mult mai dragi cei care mergeau în şir şi în cadenţă. În def