Fostul căpitan al lui ŢSKA Sofia a fost însărcinat de Levy să fie atent la indicaţiile bulgarilor din teren şi apoi să le transmită colegilor. După ce a fost aplaudat de ultraşii bulgari şi la Cluj, Iliev va avea parte de o primire călduroasă şi la Sofia, unde a jucat în perioada iunie 2004 - februarie 2008.
Chiar dacă au învins-o pe ŢSKA cu 2-0 la Cluj, steliştii sunt conştienţi că vor avea parte de un retur infernal mâine-seară, la Sofia. Antrenorul Ronny Levy acordă o atenţie deosebită acestui joc, mai ales că de soarta calificării în grupele Ligii Europa depinde şi scaunul său. Pe lângă înregistrarea meciului de la Cluj şi referatele lui Narcis Răducan, care i-a urmărit şi el de câteva ori pe bulgari, israelianul se bazează foarte mult şi pe Valentin Iliev în pregătirea partidei.
Fundaşul bulgar de 31 ani a jucat timp de trei ani şi jumătate pentru ŢSKA, fiind şi căpitanul echipei la un moment dat. Pe lângă faptul că i-a oferit informaţii de ultimă oră din tabăra echipei din Sofia, Iliev îl va ajuta pe Levy chiar şi în timpul partidei, urmând să le traducă colegilor din defensivă toate indicaţiile date de adversari în limba bulgară.„În acest retur trebuie să fim de două ori mai concentraţi, nu trebuie să ne relaxăm. ŢSKA este o echipă care nu trebuie subestimată! Băieţii de la ŢSKA sunt prietenii mei, dar pe teren e altceva, fiecare îşi face datoria. Steaua este cel mai mare club din România, iar ŢSKA e cea mai galonată echipă din Bulgaria", a declarat Iliev, care va face mâine cuplu cu George Galamaz în centrul defensivei Stelei.
Becali: „Vom amuţi tribunele la Sofia"
Patronul roş-albaştrilor, Gigi Becali, le-a recomandat fanilor Stelei să nu facă deplasarea la Sofia, deşi cele două galerii sunt înfrăţite de foarte mulţi ani. „Părerea mea e să nu se ducă, dar e problema lor dacă se duc. La 20.000 de oameni, câţi vor fi la meci, ce mai con