Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Concurentei ataca mafia taximetristilor

Publicat in Romania Libera, marți 1 iulie 2008 ·

» Consiliul Concurentei ancheteaza intelegerile de tip cartel dintre firmele de taximetrie din Constanta.

» De aproape cinci ani, acestea percep tarife aproape identice, in detrimentul clientilor.

» O data cu sezonul estival, pretul pentru o calatorie in Constanta a devenit cel mai mare din tara.

Inspectoratul de concurenta constanta a demarat o investigatie in domeniul taximetriei, pornind de la faptul ca tarifele practicate de cei opt operatori dispecerizati de pe piata sunt practic identice. Diferentele dintre ele sunt minime si se regasesc numai in ceea ce priveste tariful pentru exteriorul localitatii. "Mai mult, am observat ca perioadele de modificare a acestor tarife coincid", a declarat inspectorul de concurenta superior din cadrul ICC, Ioan Badica. Acesta a spus ca saptamana trecuta au fost realizate inspectii in teren, la cele opt societati, precum si la Camera Taximetristilor si la Asociatia Operatorilor de Transport in Regim de Taxi. Reprezentantii acestora au colaborat cu autoritatile, mai ales ca legea prevede ca refuzul prezentarii actelor cerute la control se sanctioneaza cu 1% din cifra de afaceri.

"Pe 26 iunie am declansat o inspectie inopinata la operatorii dispeceri si la asociatiile patronale din domeniu. Vom solicita informatii si de la Consiliul Local", a spus Badica. Referitor la autoritatea publica locale, acesta a precizat ca va investiga si modul in care o singura firma a castigat dreptul de a inscriptiona tarifele pe masini. Ioan Badica a mai spus ca stabilirea, chiar si tacita, a unor tarife minime inseamna, in termeni concurentiali, "intelegere de tip cartel", una dintre cele mai periculoase practici economice din punctul de vedere al libertatii economice. "Dovada este faptul ca acum, de la inceperea seezonului estival, taxiurile din Constanta au cele mai mari tarife din tara", a precizat Badica. Amenzile

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat de 46 de ani din Sectorul 6, omorât în bătaie de doi tineri. Agresorii au fost identificați, prinși și reținuți de Poliție

Ziare.com acum o ora
Tragedie, marţi seară, 14 mai, în Sectorul 6 al Capitalei. Un bărbat de 46 de ani a murit, după ce a fost agresat de doi tineri. Ar fi fost lovit în cap cu niște bâte. "La data de 14 mai 2024, în jurul orei 20.25, Direcţia Generală de Poliţie a Muni

Blinken îndeamnă Ucraina „să nu devină ca Rusia”

HotNews acum 57 minute
Secretarul de stat american Anthony Blinken, aflat marţi în vizită la Kiev, a subliniat că Ucraina nu trebuie doar să învingă Rusia, ci şi să lupte împotriva corupţiei din interiorul ţării, pentru a evita „să devină ca Rusia”, relatează publicația U

Bebeluș în vârstă de doar o zi, dus de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD

Press Alert acum 2 ore
Bebeluș în vârstă de doar o zi, transportat de urgență, marți, de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență pen

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 5 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

VIDEO Ce a făcut Simona Halep după ce nu a primit wild card la Roland Garros: „Lista dorințelor pe final de carieră”

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) va reveni miercuri pe teren, la WTA Trophee Clarins, după ce . O jucătoare din circuit a postat un videoclip în care s-a antrenat cu sportiva din România după acest eveniment.

Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare

Mediafax acum o ora
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, spune că Ucraina trebuie sprijinită cu un sistem Patriot, chiar dacă din cele care urmează să fie instalate. El critică poziţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis ş

Adrian Câciu: „Avem evaziune foarte mare. 32-33 miliarde de euro pierdute anual”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că nivelul evaziunii fiscale în România este foarte mare, ceea ce afectează considerabil încasările la bugetul statului, informează News.ro. ”10% din PIB vi se pare puţi

Medicul Adrian Marinescu, despre starea lui Florin Piersic: Nu vorbim de o infecţie nosocomială

Libertatea acum 2 ore
Directorul medical al Spitalului Matei Balş din Bucureşti, Adrian Marinescu, a declarat marți, 14 mai, că Florin Piersic, care este internat la Spitalul Foișor de săptămâna trecută, nu numai că se ridică singur din pat, ci poate chiar sta în picioar

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 4 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Intervenţie a pompierilor din Timiş pentru salvarea unei vaci care a rămas blocată în noroi - FOTO

News.ro acum 3 ore
Pompierii din judeţul Timiş au fost chemaţi să salveze o vacă ce a rămas blocată într-o groapă cu noroi. Mai puţin de o oră a durat intervenţia pompierilor, iar animalul a fost eliberat.

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

11°
mar.

6°/16°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

15°
mar.

10°/22°
mie.

11°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°