Piramida sociala s-a rasturnat cu virful in jos, iar la putere a ajuns o pletora de astfel de specimene care incalca orice lege si care au asigurat pina acum sfirsitul tuturor civilizatiilor pe pamint. Oamenii mici sint mici. Majoritatea nu se multumesc cu acest statut si vor sa ajunga oameni mari. O ambitie nestavilita ii mina sa ajunga sefi, sa detina putere. Isi piaptana parul pe spate, isi pun pantofi cu talpa groasa, sa para cit de cit mai voinicei. Ambitia e cu atit mai mare cu cit si copilaria le-a fost mai nefericita si-i face pe unii, cu timpul, paranoizi de-a dreptul. Sint foarte multe exemple in istorie si nu voi insista asupra lor, ma intereseaza aici tipoplogia respectiva, fenomenul ca atare, supracompensarea care se produce. Oamenii mici au, de obicei, o mare putere de munca si chiar muncesc mult, in dorinta subconstienta de a-si trata astfel neastimparul interior, frustrarea care-i macina. De multe ori, isi aleg partenere de viata mai inalte, parca pentru a demonstra ca nu sint cu nimic mai prejos, desi viata alaturi de ei e greu de suportat, pentru ca in intimitate sint niste mici tirani. Ii gasim frecvent in politica, in finante, in general in structurile de putere. Daca profesional nu reusesc, vor deveni cu atit mai dominatori in plan familial sau domestic. Oamenii mici sint narcisisti, sint pedanti, petrec mult timp in fata oglinzii; pina sa-i faca pe altii sa-i adore, se autoadora. De obicei, nu au probleme cu coloana vertebrala, singele le ajunge mai repede la cap, de unde si activismul lor sporit si prelungit chiar la virste inaintate. Ambitia si concentrarea atentiei pe ascensiunea in ierarhia sociala ii scuteste, de obicei, de alte angoase, framintari sau chiar boli. Ei stiu ce vor si isi urmeaza perseverent calea. Nu se descurajeaza la primul esec, sint extrem de tenaci. Oamenii mari cred ca se folosesc uneori de oamenii mici si-i propulseaza