Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Burtiera şi burdihanul

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 12 decembrie 2011 ·

Dac-ar fi să pun degetul pe una din rănile identitare ale românilor, n-aş ezita prea mult. Avem şi alte hibe (suntem cam leneşi, admirăm furtişagul, nu stăm prea bine cu caracterul), dar buba cea mare e lipsa încrederii în sine. Nu avem, cu alte cuvinte, instrumentul capabil să măsoare corect raportul între şansa victoriei şi riscul eşecului. Sursa: EVZ

Suntem ori exaltaţi, ori deprimaţi. Ori ne credem buricul pământului, ori mai neînsemnaţi decât nisipul deşertului. Drept dovadă, nu noi am inventat şublerul, manometrul, compasul, telemetrul, termosenzorul ori măcar orologiul. Noi am inventat sudalma groasă şi huiduitul mârlănesc, urmate de tăcerile jenante şi autoumilirile ritualice. În limbajul nostru public alternează respingerea obtuză ("Nu voi să ştiu, stimabile, de Europa d-tale") cu îmbrăţişările fraterne ("Ne pupăm cu muci şi ne despărţim foarte lacrimoşi").

O astfel de naţie se înflăcărează uşor, dar cade la fandacsie (ca să citez, ca mai sus, tot din Nenea Iancu) când ţi-e lumea mai dragă. Învăţătorii noştri sunt ori spirite înalt-enciclopedice, mai mari decât veacul (în fiecare persoană publică din România zace un Iorga), ori derbedei care- au deprins arta măruntă (dar eficace) a calomniei, montajului infernal de adevăruri şi minciuni (vezi supravieţuirea metehnelor lui Caion). Ca să-ţi atingi scopurile, e suficient să te organizezi sumar, pentru că linia de separaţie dintre onorabilitate şi mizerie morală e atât de subţire încât în ambele tabere există şi martiri şi lichele, şi escroci şi naivi.

Nimeni nu loveşte chiar din senin în încrederea de sine a populaţiei. Trebuie să ai un scop precis, un interes acut şi metode adecvate pentru a lua minţile unor oameni altminteri normali. În primii ani de după căderea comunismului, entităţile care cumulau aceste însuşiri erau partidele — în primul rând F.S.N.-ul, devenit P.D.S.R

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°