Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvern: Creditele în euro pentru “Prima casă”, acceptate pentru dosarele depuse înainte de trecerea la creditarea în lei

Publicat in Puterea, joi 31 octombrie 2013 ·

Persoanele care au solicitat credite în euro pentru "Prima casă" vor putea primi împrumuturi în moneda europeană, dacă şi-au depus dosarele înainte de trecerea la creditarea exclusiv în lei, potrivit unei hotărâri adoptate miercuri de Guvern.

"La “Prima casă” s-a făcut o clarificare, pentru că, după cum ştiţi, la un moment dat s-a făcut trecerea de la creditarea în euro la creditarea în lei. La un moment dat a fost în această perioadă de schimbare o nelămurire în legătură cu felul în care se acordă creditele pentru cei care depun dosarele. Hotărârea de guvern vine să spună exact că, dacă cineva şi-a depus dosarul pe euro în momentul în care era pe euro, i se dă pe euro, evident dacă este acceptat dosarul. Contează data la care ţi-ai depus dosarul, nu data la care se face evaluarea", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, potrivit Agerpres.

Potrivit Biroului de presă al Guvernului, solicitările aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri urmează să fie soluţionate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la data depunerii lor.

Persoanele care au solicitat credite în euro pentru "Prima casă" vor putea primi împrumuturi în moneda europeană, dacă şi-au depus dosarele înainte de trecerea la creditarea exclusiv în lei, potrivit unei hotărâri adoptate miercuri de Guvern.

"La “Prima casă” s-a făcut o clarificare, pentru că, după cum ştiţi, la un moment dat s-a făcut trecerea de la creditarea în euro la creditarea în lei. La un moment dat a fost în această perioadă de schimbare o nelămurire în legătură cu felul în care se acordă creditele pentru cei care depun dosarele. Hotărârea de guvern vine să spună exact că, dacă cineva şi-a depus dosarul pe euro în momentul în care era pe euro, i se dă pe euro, evident dacă este acceptat dosarul. Contează data la care ţi-ai depus dosarul, nu data la care s

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°