Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meciul maturităţii

Publicat in Romania Libera, joi 12 august 2010 ·

Rugby Club Judeţean Farul întâlneşte, la sfârşitul acestei săptămâni, campioana într-o partidă în care are şanse mari în lupta pentru titlul naţional.

De trei ani, RCJ Farul se luptă pentru cucerirea celui de-al şap¬telea titlu naţional. Echipa de pe litoral s-a calificat în fiecare dintre aceste sezoane în semifinalele campionatului, dar niciodată nu a reuşit să ajungă până în finală. Constănţenii au terminat sezonul trecut pe locul patru, ei nemaiprezentându-se la finala pentru locul trei.

RCJ Farul s-a schimbat mult în bine faţă de sezoanele precedente, iar acest lucru s-a văzut chiar în etapa precedentă, când a reuşit să învingă una dintre principalele candidate la titlu, Steaua Bucureşti. După partida cu bucureştenii, pentru marinari urmează un alt examen important, meciul contra campioanei RCM Baia Mare. Partida are loc sâmbătă cu începere de la ora 11.00 şi se dispută la Baia Mare. Acest joc reprezintă un test de maturitate pentru echipa de pe litoral, aşa cum spune şi antrenorul Mircea Paraschiv. „Nu mai este loc de paşi greşiţi. Trebuie să dăm şi ultima picătură de energie pentru a ne impune indiferent de echipa pe care o avem în faţă. În meciul cu Steaua am demonstrat că suntem pe drumul cel bun, însă mai avem mult de lucru. Partida de la Baia Mare este cea mai importantă de până acum. Dacă reuşim să obţinem puncte acolo, atunci trebuie să fim luaţi serios în seamă în lupta pentru titlu, însă chiar dacă nu vom câştiga, trebuie ca celorlalţi să le fie teamă de noi, pentru că de la meci la meci devenim mai puternici", a declarat tehnicianul echipei de pe litoal.

Şi căpitanul Daniel Carpo este de părere că Farul poate lupta pentru titlu anul acesta. „Chiar dacă obiectivul nostru este clasarea pe podium, după ce am arătat, mai ales la meciul cu Steaua, ne gândim serios la titlul de campioană, un trofeu pe care rugby-ul constănţean îl merită"

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 24 minute
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Miron Cozma, audiat în dosarul „Mineriada”: ”Toți îl susțineți pe Iliescu. Voi i-ați omorât pe ăștia în București”

Ziare.com acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa, 20 mai, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. „Care Mine

Israelul nu este implicat în moartea lui Raisi, afirmă un oficial israelian: „Nu am fost noi”

G4Media acum 26 minute
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi și a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat un oficial pentru agenția de presă Reuters, citată de Sky News. „Nu am fost noi”, a declara

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 3 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum o ora
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum o ora
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

Evaluarea Națională la clasa a IV-a 2024. Luni, elevii susțin proba la Limba română

HotNews acum 4 ore
​Elevii claselor a IV-a susțin luni prima probă, la Limba română, de la Evaluarea Națională 2024. Durata alocată rezolvării este de o oră. Elevi Foto: Inquam Photos / Octav Ganea HotNews.ro va publica - imediat ce vor fi disponibile - subiectele pri

Întâlnire de urgenţă a guvernului iranian

Mediafax acum 2 ore
Guvernul iranian se reuneşte luni într-o întâlnire de urgenţă, a anunţat presa de stat din Iran. Pe ordinea de zi ar putea fi discuţii despre succesorii celor decedaţi în accidentul de elicopter de duminică. De asemenea, s-ar putea discuta despre or

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 11 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum 2 ore
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°