Alegerile parlamentare din 9 decembrie au stârnit discuţii printre românii. Unii au avut probleme cu cei apropiaţi din cauza opţiunilor politice şi au mers la duhovnic pentru sfat.
Părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la parohia Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti, s-a confruntat cu această situaţie mai puţin obişnuită.
„M-am bucurat că am întâlnit mulţi dintre credincioşii mei la secţia de votare unde suntem arondaţi, la Şcoala generală nr.3 din cartierul bucureştean Nicolae Titulecu. Eu am votat la ora 7,45 şi, după ce grupul întâlnit la această secţie şi-a exprimat dreptul la vot, am plecat împreună la biserică.
Chiar înainte de începerea slujbei duminicale de la ora 8,30, am continuat discuţiile cu credincioşii referitor la climatul social. Pentru că sunt duhovnicul multora dintre ei, am aflat că unii dintre ei au probleme în familie. Soţul sau copiii lor au preferinţe electorale diferite.
Din această cauză există discuţii în multe familii şi climatul de armonie s-a deteriorat. Pe această temă se ceartă copiii cu părinţii, dar şi prietenii de familie nu se mai ajută între ei, pentru că susţin lideri politici diferiţi.
Nu este firesc să ne mâniem şi să păstrăm vrajba între noi pe criterii electorale. Am discutat cu acei credincioşi şi le-am spus că, atunci când în căminile noastre există pace şi înţelegere, fiecare credincios este mai motivat în munca sa, că stă în puterea noastră să alungăm vrajba şi stresul stârnite de convingeri politice diferite", a spus părintele Fotescu pentru Click!.