Pe 16 iunie, în 60 de ţări din lume, în frunte cu Irlanda, se sărbătoreşte Bloomsday. Echivalentul autohton ar fi Ziua Internaţională a lui Moromete. De ce sună atât de ridicol?
Siliştea-Gumeşti nu e Dublin. Cârciuma lui Aristide nu ţine bere neagră, ca Davy Byrnesă Pub. Catrina Moromete nu are sex appeal-ul lui Molly Bloom. Dar "Moromeţii" lui Marin Preda şi "Ulise" al lui James Joyce sunt două uriaşe logouri de ţară, două insigne lustruite (sau mătuite) de fiecare nouă generaţie de români, respectiv irlandezi. Ca notorietate naţională, cele două romane sunt comparabile. Aşa că ia să facem următorul experiment.
Piaţa Victoriei, x august. Autocare fiţoase, cu toaletă şi aer condiţionat, pline de turişti norvegieni, îndreptându-se spre Câmpia Dunării, mai precis spre Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman. Ajunşi la destinaţie, se minunează de caniculă, de îngemănarea prispă-parabolică, port popular-pantofi sport Abibas, de Daciile Berline tunate – şi brusc îl înţeleg mai bine pe Ilie Moromete. Fac un tur ritualic al satului, oprindu-se în poiana lui Iocan pentru puţină politicăraie cu localnicii, din care răzbat cuvintele Obanana, Hobana sau Obarama. Spre seară, iau cina moromeţiană de lapte cu mămăligă, lăudându-i rafinamentul frust.
Carnavalul lumii
Sună ridicol, dar de ce oare? În ultimii zece ani, pe 16 iunie, Dublin, ca şi New York, Chicago, Trieste sau Melbourne, e în carnaval. Locuitorii lui sărbătoresc – cu teatru de stradă, concursuri de sosii, lecturi publice, trasee tematice –, o ficţiune, un personaj de roman: pe Leopold Bloom, din "Ulise" al lui Joyce. Un bărbat cât se poate de obişnuit, dintr-un roman cât se poate de revoluţionar, care a pus un cu totul alt rânjet pe faţa literaturii din ultimul secol. Toată lumea a auzit de "Ulise". Aproape nimeni nu l-a citit integral – nici studenţii la Litere, nici pro