La 200 de ani de la naşterea lui Richard Wagner, în programul Festivalului „George Enescu“ a fost inclusă tetralogia Inelul Nibelungilor, considerată cea mai spectaculoasă operă muzicală a tuturor timpurilor. Tetralogia nu s-a mai cîntat integral la Bucureşti de multe decenii, nimeni nu pare să ştie exact cîte. Rundfunk-Sinfonieorchester, orchestra simfonică radio din Berlin (care printre dirijorii săi principali l-a avut şi pe Sergiu Celibidache), astăzi condusă de Marek Janowski, a venit să ne ofere marele spectacol. Cele patru opere grandioase, fiecare în cîte o seară, ca la Bayreuth, se profilau drept un vîrf al unui întreg festival care, anul acesta, s-a întrecut pe sine. Deci, suficiente motive pentru a nu lipsi. Cu toate astea, le-am pierdut pe primele două – Aurul Rinului şi Walkiria. Dar urma Siegfried. Am plecat din timp, să nu cumva să întîrzii. Am găsit loc de parcare chiar lîngă Sala Palatului, pe un trotuar necirculat, între o mulţime de alte maşini. O lume elegantă (o omenire de oameni – cum zicea Johnny Răducanu) se precipita către sala în care Siegfried avea să-l înfrunte, în sunet de tobe şi alămuri, pe balaurul Fafner. Aveam locuri la cucurigu, dar, cu timpul, am migrat mai în faţă, odată cu mulţi alţii, fiindcă în marea sală în care odată se ţineau congresele PCR se mai găseau încă scaune libere. Probabil că nu toţi cei care se înghesuie la o simfonie de Beethoven se încumetă şi la un maraton Wagner, de cinci ore, după cum nici cîntăreţii care au în repertoriu arii de Verdi nu se încumetă uşor la o epopee wagneriană.

DE ACELASI AUTOR Afecţiunea Lucrul cu natura Retezatul - după 20 de ani Servicii în plus Lucrurile s-au pornit cu grandoarea specifică, cu orchestră şi cîntăreţi (fără joc scenic). Tenorul Arnold Bezuyen croşeta cu fineţe complicatul rol al lui Mime. Apoi, bas-baritonii Egils Silins şi Martin Winkler (Wotan şi Alberich) au