Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Botiș: „Mă bucur că am fost solicitat și că sunt aici”

Publicat in Glasul Aradului, luni 29 iulie 2013 ·

Crescut de Francisc Tisza la Romvest, Sorin Botiș și-a petrecut primul an ca senior la Motorul, echipa care încălzea atmosfera în Aradul Nou la sfârșit de săptămână. După cinci ani la UTA, un an la Tiraspol și exact un deceniu petrecut în Ungaria, puternicul apărător, ajuns acum la 35 de ani, a jucat pe vechiul stadion arădean și a ascultat indicațiile aceluiași Feri Tisza.

„Chiar pot să spun că m-am întors la origini. Sunt acasă, tot cu nea Feri antrenor, și îmi amintesc de primul meu an de seniorat trăit pe arena Motorul. Revin cu spe­ranțe că voi pune și eu umărul la proiectul acesta, mă bucur că am fost solicitat și că acum sunt aici”, au fost primele cuvinte ale lui Sorin Botiș la întoarcerea acasă.

Campion în Moldova cu Sheriff Tiraspol și în Ungaria cu Ferencvaros Budapesta, Botiș se arată încrezător în noua echipă a Aradului, pornită la ini­țiativa lui Marius Țucudean și Alexandru Meszar. „E un proiect de viitor pentru fotbalul arădean, pentru copiii din Arad. E echipa unde se poate lucra, cine vrea să ajungă fotbalist are toate condițiile și are la dispoziție un staff tehnic competent”, a comentat fotbalistul în al cărui CV mai figurează Zalaegerszeg FC, Honved Budapesta și Elore Bekescsaba.

Varianta preluării UTA-ei de către Țucudean pare îndepărtată după ce Giovanni Catanzaritti și Adrian Marțian lasă impresia, în ultimele zile, că-și vor păstra pozițiile. Așa că UTA Bătrâna Doamnă va merge pe drumul ei, propunându-și să urce pas cu pas, din Liga a IV-a, unde Comitetul Executiv al AJF i-a acordat locul UTA-ei II. „Eu nu știu dacă se mai păstrează speranțe cu privire la UTA în liga secundă. Spe­ranțe am să pot să ajut aici, să-mi continui și eu cariera și să facem o treabă bună împreună”, a comentat Sorin Botiș.

Pe aceeași linie cu experimentatul apărător a fost și atacantul Flavius Pavel. „Obiectvul e îndrăzneț. Eu sper să prin

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum o ora
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 10 minute
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum o ora
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 4 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 55 minute
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°