Preşedintele Parlamentului, preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, a decis să-l sune pe preşedintele României, Traian Băsescu, pentru a vedea ce a vorbit cu prim-ministrul Vlad Filat.
„Să ştiţi că voi da telefon ca să vorbesc cu domnul preşedinte Băsescu, să văd ce s-a discutat (n. red. cu premierul Vlad Filat) şi să discutăm situaţia creată, după această vizită, aici la Chişinău”, a declarat Marian Lupu duminică seara, potrivit Arena.md. Declaraţia lui Lupu a fost făcută după ce mai mulţi analişti şi experţi au remarcat că prim-ministrul Vlad Filat l-a acuzat deschis pe prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, că ar sta în spatele unor acţiuni nu tocmai corecte, imediat după vizitele sale la Bucureşti şi la Bruxelles. Astfel, Marian Lupu a spus că „în cadrul vizitei sale la Bucureşti, din luna aprilie, conducerea de vârf a statului vecin foarte clar a indicat că integrarea europeană a Republicii Moldova, asigurată de Alianţă, este şi va fi susţinută”. În acest context, oficialul a spus că ”dă la o parte toate posibilităţile că cineva l-a ”întărâtat” pe premier ca să se comporte în aşa manieră”. Şeful interimar al statului a spus că în zilele următoare probabil chiar luni va convoca o şedinţă cu toţi ambasadorii statelor-membre UE şi cu şeful Delegaţiei UE la Chişinău, „pentru a solicita anumite răspunsuri la întrebările pe care le avem”. Detalii aici. Preşedintele Parlamentului, preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, a decis să-l sune pe preşedintele României, Traian Băsescu, pentru a vedea ce a vorbit cu prim-ministrul Vlad Filat.
„Să ştiţi că voi da telefon ca să vorbesc cu domnul preşedinte Băsescu, să văd ce s-a discutat (n. red. cu premierul Vlad Filat) şi să discutăm situaţia creată, după această vizită, aici la Chişinău”, a declarat Marian Lupu duminică seara, potrivit Arena.md. Decl