* E toamnă, aşadar multe oraşe s-au îmbrăcat în straie de sărbătoare, cum s-ar spune. Straie groase de sărbătoare, dacă ne gândim la cât ţin toate manifestările astea. Peste tot este veselie, iar unde e veselie, e şi pielărie! În această perioadă a fiecărui an vrednicii meşteri pielari, cojocari, curelari, căciulari, gecari, vestari, bundiţari etc. vin să-şi prezinte şi să-şi vândă în târguri produsele. E aglomeraţie, înghesuială, hărmălaie şi parfum de oaie, de la piei, sau damf de năduşeală, de la unii care tocmai se pregătesc să probeze. Ne aflăm şi noi printre oameni pentru a sta de vorbă cu unul, cu altul, pentru a afla care sunt necazurile şi bucuriile lor:

* * *

- Bună ziua. De câteva minute bune vă tot învârtiţi pe aici: vreţi să cumpăraţi o haină din piele?

- Minutele astea, de care zici matale, nu-s chiar bune...

- De ce? Ce faceţi, ca să spuneţi asta?

- Fac pe mine.

- Şi nu vă daţi dus, nu vă vine să plecaţi, la câte lucruri frumoase sunt, nu?

- Aici stau aşa, anume ca să mă gândesc la altele. Am fost la toaletă, era ocupat, coadă, bilete cu numere de ordine. Ca la doctor. Mi-ar veni rândul peste un ceas.

- Şi mai rezistaţi?

- 20 de minute.

- Păi, de ce mai staţi? Plecaţi acasă, ce mai aşteptaţi aici?

- Aştept să se elibereze cabina de probă din spate, să intru acolo singur, doar eu şi cu cojoacele astea cinci, să le probez...

- Vreţi să cumpăraţi unul?

- Matale n-ai înţeles nimic, nu? Vrei să-ţi fac şi un desen pe tema asta?

- De ce nu? Iată, vă dau de la mine un pix şi o foaie de hârtie...

- Pixul ţine-l, eu iau hârtia şi intru, că s-a eliberat cabina de probă!

* * *

Simpaticul nostru interlocutor a dispărut în cabină, cu cojoacele în cârcă şi faţa luminată de satisfacţie, deşi n-am înţeles de ce. Este timpul să vorbim şi cu unul dintre cei situaţi de cealaltă par