Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Izolat în Munţii Bucegi, un român pictează cel mai mare tablou din lume

Publicat in Adevarul, vineri 21 ianuarie 2011 ·

Departe de aglomeraţia din oraş, într-o cabană din Munţii Bucegi, Raul Neret a început munca la cel mai mare tablou din lume pe care îl va face în aşa fel încât să poată fi admirat şi pe timpul nopţii. Lucrarea sa va fi expusă anul viitor în Spania şi Germania, iar banii vor fi folosiţi în scopuri caritabile.

Locul unde se află pictorul Raul Neret este ţinut în secret pentru ca artistul să poată lucra în linişte. Singurul lucru ştiut este că se află într-o cabană, în munţi.

„Raul Neret este un pictor de 32 ani, din Hunedoara, căsătorit cu doi copii, un băiat şi o fetiţă care a acceptat provocarea, departe de lumea aglomerată, în Munţii Bucegi, de a crea un tablou unicat“, a declarat Klaus Deker, reprezentantul firmei care sprijină proiectul lui Raul Neret.

Artistul a declarat pentru Adevărul de Seară că tabloul pe care îl va crea va fi unul cu cele mai mari dimensiuni din lume pictat de un singur artist pe sistem 3Vision.

„Proiectul impresionează prin dimensiunile lui, dar ceea ce îl face deosebit este faptul că are trei aspecte: unul este aspectul de zi la lumina normală, al doilea aspect este cel pe întuneric la expunere ultraviolet, iar al treilea aspect este pe întuneric perfect când tabloul va radia lumina căci va fi lucrat cu pigmenţi ce acumulează lumina“, a spus artistul.

Un tablou lung de o sută de metri

Lucrarea este descrisă ca o călătorie în timp şi spaţiu inspirată din capturile făcute de telescopul HUBBLE şi va avea dimensiuni uriaşe.

Pictorul a afirmat că a optat pentru această dimensiune pentru că este relativ uşor de transportat fiind practic o pânză lată de 2,1 metri şi lungă de 100 metri.

Un alt aspect important este faptul că se poate rula într-un sul ce permite expunerea parţială sau totală. De asemenea aceste dimensiuni dau posibilitatea construirii unui ansam

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 51 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum 58 minute
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°