Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, că articolul unu din Constituţie este "intangibi", el subliniind faptul că acest articol nu poate fi modificat.
Întrebat dacă este posibilă modificarea articolului 1 din Constituţie, în contextul apariţiei unor discuţii pe acest subiect în perspectiva revizuirii Legii fundamentale, Iliescu a răspuns: "Constituţia menţionează articole care sunt intangibile. Printre ele, articolul unu".
Preşedintele Forumului Constituţional, Cristian Pârvulescu, afirmă că, în condiţiile în care va fi realizat un nou tratat european, peste câţiva ani, România ar putea fi nevoită să modifice articolul 1 din Constituţie, pentru a "oferi mai clar elementele de suveranitate Bruxelles-ului".
Cristian Pârvulescu a declarat, miercuri, la Târgu Mureş, că modificarea articolului 1 din Constituţie a fost "problema cea mai controversată" în cele peste 30 de întâlniri avute până acum în ţară, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pârvulescu a spus că, fiind vorba de o procedură de revizuire a Constituţiei, crede că anul acesta "nu se va umbla la articolul 1", explicând că sunt limite care prevăd că nu pot fi revizuite articolele privind "caracterul unitar, naţional, indivizibil, suveran, al statului, forma de guvernământ, limba naţională", însă, pe de altă parte, există şi propuneri pentru o nouă Constituţie, "care să ţină cont şi de noul cadru european".
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, că articolul unu din Constituţie este "intangibi", el subliniind faptul că acest articol nu poate fi modificat.
Întrebat dacă este posibilă modificarea articolului 1 din Constituţie, în contextul apariţiei unor discuţii pe acest subiect în perspectiva revizuirii Legii fundamentale, Iliescu a răspuns: "Constituţia menţionează articole care sunt intangibile. Printre ele, articolul unu". @N_P