Elevii care doresc să guste din atmosfera de armată au acum ocazia. Ministerul Apărării Naţionale organizează în acest an Tabăra de cercetaşi la Braşov. Ca şi în anii trecuţi, specificul taberei va fi dat de sectorul militar în care a fost amplasată tabăra. La Sibiu, cercetaşii s-au familiarizat cu Forţele Terestre, iar la Constanţa cu cele navale. La vară, tabăra va fi organizată la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov, astfel că elevii vor prinde puţin şi din tainele zborului.
Ajunsă la a III-a ediţie, Tabăra de cercetaşi se va desfăşura în perioada 19-27 august sub organizarea MApN în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Tineret, Casa NATO şi Asociaţia Euroatlantică „Manfred Worner”. Scopul activităţilor este acela de dezvoltare şi valorificare a calităţilor fizice şi morale ale tinerilor participanţi, a spiritului de competiţie şi de echipă, dar şi de familiarizare cu atmosfera de armată.
„Ridicaţi arm’”
Reprezentanţii MApN promit momente de intensitate maximă, adrenalină şi accesul într-un loc unde nu intră mai toată lumea. Practic, elevii devin nişte mici soldaţi. „La ediţiile precedente elevii au vizitat clădirile în care îşi desfăşoară activitatea militarii, le-au fost prezentate echipamentele şi armamentul specific, au executat trageri cu armamentul cu aer comprimat, au aruncat cu grenade, dar le-a fost prezentat şi elemente de tactică: cercetarea itinerariului de deplasare, a unei păduri, traiul în situaţii şi condiţii deosebite. Tinerii vor trage numai cu arme cu aer comprimat sau cu muniţie oarbă”, a declarat locotenent-colonel Liviu Dragoman, din cadrul ministerului. Acum, că stagiul militar nu mai este obligatoriu, această tabără reprezintă unul dintre puţinele mijloace prin care elevii pot cunoaşte viaţa în haine militare.
Şi fetele pot
participa
Tabăra nu este destinată numai băieţil