"Flacăra democraţiei", aprinsă în urmă cu o săptămână la Cluj, de către preşedintele suspendat Traian Băsescu, a fost aruncată în Dunăre, la Orşova, de către un reprezentant al administraţiei locale, care i-a luat torţa tânărului care o transporta prin acest oraş, Poliţia declanşând o anchetă.
Şeful Poliţiei Orşova, comisar Marian Cherescu, a declarat că duminică dimineaţă, în jurul orei 10.30, Poliţia a fost sesizată de un tânăr că în timp ce transporta "Flacăra democraţiei" prin Orşova, împreună cu alţi şase tineri, "a fost întâmpinat de un reprezentant al administraţiei locale, care fără explicaţii şi fără motiv a aruncat torţa într-un canal al Dunării".
Şeful Poliţiei Orşova a precizat că pe numele respectivului reprezentant al administraţiei locale a fost depusă o plângere penală, iar Poliţia face cercetări, urmând să fie făcută încadrarea faptei.
Potrivit preşedintelui PDL Orşova, deputatul Doiniţa Chircu, chiar primarul Orşovei, liberalul Ion Manea, este cel care a aruncat în Dunăre "flacăra democraţiei", purtată de tinerii democrat-liberali.
Chircu a spus că tinerii democrat-liberali s-au întâlnit în parcarea din Orşova pentru a prelua "flacăra democraţiei", iar preşedintele PSD Orşova, Constantin Popescu, şi viceprimarul Constantin Negulescu (PC) i-au ameninţat că nu au ce căuta în oraş.
Chircu a spus că ea le-a replicat celor doi că oraşul Orşova este liber şi că este vorba despre o acţiune a tinerilor.
Ea a mai spus că cei doi au trimis echipaje de Poliţie la faţa locului, deşi cei cinci tineri care duceau torţa mergeau pe biciclete şi nu deranjau pe nimeni.
"Primarul Manea Ion l-a împins pe tânărul care ducea torţa şi a aruncat torţa în apă, în dispreţul legii. Era un bun al tinerilor şi este o tâlhărie, iar tinerii au depus plângere penală la Poliţie", a mai spus Doiniţa Chircu.