Handbaliştii alb-violeţi nu au repetat figura de anul trecut şi au reuşit doar timp de o repriză să ţină piept campioanei HCM Constanţa în ultima etapă. Gazdele s-au impus cu 31-22 (14-12) şi CSU Politehnica Timişoara se va despărţi de jucătorii ei de bază fără ca aceştia să-şi ia salariile complete.
Poli a abordat bine startul jocului. Gligore Czari trimiţând pe parchet cel mai bun “7″ ţinând cont de accidentări. Probabil cel mai bun om al timişorenilor a fost căpitanul Cristian Fenici, care a lăsat o impresie foarte bună înainte de plecarea spre Bacău. Bănăţenii au părut astfel în prima parte capabili să profite de faptul că dobrogenii sărbătoreau titlul indiferent de rezultat.
Între minutele 21 şi 25 oaspeţii au condus (cu 10-9 şi 11-10) dar constănţenii s-au trezit pe finalul reprizei şi au intrat în avantaj la cabine. HCM-ul avea să pornească mai bine şi partea secundă şi a început să se distanţeze clar pe tabelă. Deşi a avut şi intervenţii bune, singurul portar utilizabil al timişorenilor, Djuricin, a fost lăsat fără apărare pe final. CSU Poli a rămas cu câteva goluri frumoase, precum reuşita personală de excepţie a lui Sabin Ignat, dar nu şi cu punctul 12 din retur, care le-ar fi adus jucătorilor lefuri complete. HCM a făcut şi spectacol pentru fani pe final, distanţându-se şi la zece goluri diferenţă. Un final trist pentru o generaţie care putea mult mai mult la Poli.
Cel mai bun marcator al jocului a fost ex-timişoreanul Sadoveac, cu cinci reuşite pentru campioana României. Pentru trupa alb-violetă au punctat: Grasu, M. Ignat, Timofte (câte patru goluri fiecare), S. Ignat, Fenici (3 goluri), Mrakic (2), Arseni şi R. Czari.
Actualii componenţi vor fi însă “obligaţi” să mai joace cel puţin un joc la Poli, în cadrul turneului Cupei României de la Craiova (17-19 mai).
Mai multe detalii de la acest joc, AICI.
Handbal