Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asociaţia GIA: Câinii din Botoşani au fost masacraţi fără a fi testaţi dacă sunt bolnavi

Publicat in Adevarul, joi 12 mai 2011 ·

Reprezentantul asociaţiei pentru protecţia animalelor GIA, Delia Pârvu, a susţinut la Realitatea TV că masacrul de la Botoşani, în care au fost ucişi 240 de căţei, s-a produs fără ca măcar animalele să fie testate pentru jigodie.

"Am constatat că au jigodie după semnele clinice prezente. Am decis eliminarea tuturor câinilor de acolo, prin eutanasiere cu substanţă autorizată. Personal am făcut eutanasierea. A fost o injecţie rapidă iar câinii nu au suferit", spunea Cristian Petru Pancu, medic veterinar, în cursul zilei de miercuri.

"Dacă ar fi existat un focar de jigodie, ar fi fost transmis automat angajaţilor, întrucât se ia pe picioare, pe încălţăminte, în momentul în care angajaţii circulau pe acolo. S-ar fi răspândit astfel prin tot oraşul rapid. Nu s-a prezentat niciun test pozitiv de jigodie. Aceste decizii au fost luate strict în urma unor convorbiri telefonice. Nu a existat o testare, o carantinare, nu există nicio dovadă care să susţină această boală", a declarat Delia Pârvu miercuri seară, potrivit Realitatea.net.

Reprezentantul asociaţiei pentru protecţia animalelor GIA susţine că a fost încălcată legea pentru protecţia animalelor nr.9/2008, întrucât câinii din Botoşani nu au fost eutanasiaţi, prezentând chiar urme de violenţă.

"Dacă legea eutanasierii este adoptată, acest tip de masacru va fi la ordinea zilei", avertizează Delia Pârvu.

Organizaţiile pentru protecţia animalelor roagă oamenii să susţină adopţiile, să adopte câini din stradă sau din adăposturi şi când au loc astfel de tragedii să se implice activ, să meargă la poliţie şi să facă reclamaţie.

Cel mai de preţ argument împotriva teoriei medicului veterinar Cristian Petru Pancu a fost prezenţa în platoul Realitatea TV a lui Puf, un căţel care a fost salvat recent din adăpostul din Botoşani unde a avut loc masacrul. Puf nu suferă de jigodie, spune asociaţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°