Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UN NOU "PLAN MARSHALL" PENTRU ŞASE ŢĂRI INCLUDE ŞI ROMÂNIA. UE ne întinde o mână de ajutor de 714 milioane euro

Publicat in Gandul, luni 1 august 2011 ·

Comisia Europeană a propus luni reducerea contribuţiei la proiectele finanţate împreună cu Uniunea Europeană, pentru şase state europene, printre care şi România. Astfel, procentul pe care statul român este obligat să-l asigure în cazul fondurilor europene contractate va scădea de la minimum 15% la minimum 5%. În bani, măsura se traduce cu o economie la buget de 714 milioane de euro.

Măsura are rolul de a aduce "o contribuţie semnificativă la relansarea unora dintre economiile UE care se confruntă cu cele mai mari dificultăţi" - Grecia, Irlanda, Portugalia, Letonia, Ungaria şi România. "În acest mod, programele care nu au fost încă executate din lipsă de fonduri naţionale vor putea să fie lansate şi să injecteze bani în economie", precizează un comunicat al Comisiei Europene.

Economia totală pentru cele şase state ar urma să se ridice la 2,8 miliarde de euro. Cele mai mari economii la buget le-ar realiza Grecia (879 milioane euro) şi România (714 milioane euro), iar cele mai mici Irlanda (98 milioane euro) şi Letonia (255 milioane euro). Ungaria ar economisi 308 milioane euro, iar Portugalia 629 milioane euro.

Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene, Bogdan Mănoiu, a explicat că această măsură va simplifica procedura de accesare şi derulare a fondurilor europene, reducând totodată presiunea asupra bugetului de stat.

"Nu este vorba despre fonduri europene noi, ci de anvelopele deja cunoscute, existente acum. Va fi mai simplu de suportat sub aspect bugetar şi va fi mai simplu să se deruleze aceste fonduri, dacă bariera cofinanţării va fi redusă", a spus Bogdan Mănoiu pentru gândul.

Măsura a fost descrisă de preşedintele CE Jose Manuel Barroso drept "un fel de Plan Marshall pentru redresare economică". Propunerea vizează fondurile europene privind coeziunea (infrastructură de transport, mediu, eficienţă energetică, energie din surse r

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 23 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 34 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°