Spania, Croaţia, Slovenia şi Ungaria au reuşit să se califice aseară în sferturile Mondialului de handbal feminin, acolo unde vor juca cu Germania, Franţa, Rusia, respectiv Danemarca.
Spaniolii nu le-au dat nicio şansă sârbilor
Cel mai important meci al serii de ieri a fost cel dintre Serbia şi Spania. Ţara gazdă venea după o înfrângere la două goluri împotriva Croaţiei, în ultimul meci din grupă, care i-a făcut pe iberici să intre pe jumătatea mai uşoară de tablou a fazei eliminatorii, evitând un sfert cu Franţa şi o potenţială semifinală cu Danemarca. Iar jucătorii antrenaţi de Valero Rivera au demonstrat de ce specialiştii îi consideră favoriţi la o medalie. Cu şi Aguinagalde în mare formă, ibericii au dominat meciul cu medaliata cu argint de la Europeanul de anul trecut fără urmă de îndoială, distanţându-se la cinci goluri încă de la jumătatea primei reprize (9-4, min.15). Iar la pauză scorul era deja 20-12, o diferenţă insurmontabilă chiar şi pentru o echipă care are în lot jucători precum Momir Ilic sau Zarko Sesum. Astfel, gazdele şi-au dominat adversarii şi în partea secundă, atunci când Rivera a trimis în teren şi rezervele, iar Spania s-a calificat în sferturi după o victorie cu 31-20. În următorul act, Spania va întâlni câştigătoarea grupei A, Germania.
Croaţia şi Slovenia, victorii fără drept de apel
În cel mai dezechilibrat duel al optimilor, cel puţin pe hârtie, Slovenia a câştigat cu 31-26 meciul cu Egipt. Fără să forţeze, slovenii s-au distanţat pe finalul primei reprize (19-11) şi apoi au redus din viteză, permiţându-le egiptenilor să se apropie periculos (26-24), după ce echipa slovenă n-a mai marcat decât un gol preţ de zece minute. Finalul le-a aparţinut însă tot europenilor, care au câştigat cu 31-26 şi s-au calificat în sferturi, unde vor juca cu Rusia. Într-un alt meci cu o favorită clară, C