Anthony Icuagu, concurent la "Vocea României", membru al echipei lui Smiley, este regizorul celui mai nou clip lansat săptămâna aceasta de trupa Taxi - "Non Stop".
"Colaborarea a început după ce un prieten comun m-a recomandat celor de la Taxi. Am lucrat alături de Marcel Lovin, cu care am făcut echipă şi la 'Vocea României'. El este 'concept developer', mă ajută cu ideile, şi sper că în această formulă să avem cât mai multe proiecte şi în viitor", a declarat Anthony.
Pentru filmarea clipului piesei "Non Stop" totul a decurs perfect. "Cei de la Taxi au venit cu peste 20 de persoane feminine şi locaţia, iar noi cu restul ideilor. Am gândit peste 20 de secvenţe care să se potrivească cu doamnele şi domnişoarele invitate să apară în acest clip", a mai povestit el.
Anthony este student la Regie, iar acesta este primul videoclip important pe care îl regizează. A mai lucrat şi la alte proiecte, dar acesta este principalul ca importanţă pe cartea lui de vizită. "Îmi place regia şi sunt pasionat de muzică, aşa că regia de clipuri mi se potriveşte foarte bine. Cred că încă nu am trăit destul pentru a mă putea gândi la a regiza un film. Toate la timpul lor", a mai declarat el. Următorul proiect la care lucrează este un clip pentru Lorana, o artistă româncă gata să îşi facă intrarea pe piaţa muzicală.
Anthony Icuagu, concurent la "Vocea României", membru al echipei lui Smiley, este regizorul celui mai nou clip lansat săptămâna aceasta de trupa Taxi - "Non Stop".
"Colaborarea a început după ce un prieten comun m-a recomandat celor de la Taxi. Am lucrat alături de Marcel Lovin, cu care am făcut echipă şi la 'Vocea României'. El este 'concept developer', mă ajută cu ideile, şi sper că în această formulă să avem cât mai multe proiecte şi în viitor", a declarat Anthony.
Pentru filmarea clipului piesei "Non Stop" totul a decurs perfect. "Cei de la T